Astăzi, 18 iulie a.c., în jurul orei 13:10, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor din municipiu ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, din direcția strada Chișinău, ajungând la intersecția cu Aleea Mecanizatorilor, la efectuarea virajului către stânga nu ar fi acordat prioritate de trecere unui bărbat în vârstă de 36 de ani din Brăila, ce se deplasa cu un moped din sens opus.
În urma impactului, mopedistul a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Brăila, ce se afla oprit pentru a acorda prioritate pe Aleea Mecanizatorilor, la intersecția cu Calea Calărașilor.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a mopedistului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toți cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.