Poliția a afectuat acțiuni de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus

Poliţiştii brăileni  au desfăşurat acțiuni de verificare a respectării noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin H.G nr. 935/2020.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, polițiștii au verificat modul de respectare a acestora și au recomandat brăilenilor să nu  încalce prevederile legale în vigoare,  în special a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00 – 05:00.

Reamintim că, în intervalul 23:00 – 05:00, circulația persoanelor este permisă pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry