Polițiștii au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră

În cursul zilei de 07.02.2021, poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune, pe raza județului, pentru combaterea nerespectării regimului de viteză, fiind folosite echipamentele pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Astfel, polițiștii au verificat mai multe vehicule, fiind aplicate 109 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 lei, dintre care 79 pentru depășirea regimului legal de viteză, 14 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 16 pentru alte abateri.

De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii brăileni au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 4 permise de conducere.

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere neplăcute și în vederea responsabilizării participanților la trafic, polițiștii rutieri vă aduc la cunoștință următoarele recomandări:

  • Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă;
  • În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare;
  • Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare;
  • Purtaţi centura de siguranţă, nu folosiţi telefonul mobil în timpul şofatului şi concentraţi-vă în permanenţă la trafic;
  • Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Polițiștii brăileni vor continua să desfășoare acțiuni pentru prevenirea încălcării prevederilor legale!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry