Prafuri albe și marijuana! Substanțele au fost descoperite de polițiștii brăileni, în cartierul Obor, asupra unor tineri petrecăreți!

Azi-noapte, 8 august, în jurul orei 23:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce efectuau activități de patrulare, pe strada Aleea Narciselor din municipiu, au observat mai multe persoane având un comportament suspect pe care le-au legitimat, stabilind că au vârstele cuprinse între 16 și 38 de ani.

Procedând la controlul corporal al acestora, polițiștii au descoperit și ridicat patru plicuri autosigilante ce conțineau substanță pudrată de culoare alb, cinci folii de staniol ce conțineau fragmente vegetale, posibil marijuana, precum și două cutii de foițe de țigară și o tigaretă confecționată artizanal. 

De asemenea, cei șapte tineri au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare.

Aceștia au fost conduși la sediul poliției și bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către de polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry