Prietenia dintre două brăilence, le-a adus ambelor dosare penale

În noaptea de 05 iunie, ora 01:40, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit-o în trafic pe o tânără, în vârstă de 18 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Șoseaua Baldovinești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ca pasageră, polițiștii au identificat-o pe o tânără de 22 de ani, din Brăila, care îi încredințase vehiculul prietenei sale cu scopul de a-l conduce.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânăra de 18 ani figura carantinată la domiciliu, aceasta fiind sancționată contravențional cu amendă, în valoare totală de 5.000 lei conform Legii 55/2020.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care nu deține permis de conducere.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry