Trei jandarmi au fost avansați în grad, în mod excepțional, după ce au evacuat mai multe persoane dintr-un bloc unde se manifesta un incendiu

Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, colonel Nicolae Iulian Albăceanu, i-a avansat în gradul următor, înainte de termen, în mod excepțional pe membrii echipajului care au intervenit, în cursul zilei de duminică, pentru evacuarea mai multor persoane dintr-un bloc unde se manifesta un incendiu.

”Vreau să le mulțumesc colegilor noștri care au intervenit ieri (duminică, 18 iunie) pentru salvarea unor vieți omenești, cât și lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dunărea al Județului Brăila pentru că de-a lungul timpului am participat la multe exerciții comune, scopul fiind ca în situații de genul acesta să avem rezultate pozitive, așa cum este exemplul de duminică. Ne bucurăm de o colaborare interinstituțională foarte bună cu ISUJ Brăila, precum și cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I.!”, a spus inspectorul șef al I.J.J. Brăila, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.

După ce a fost citit ordinul de avansare, cei trei jandarmi și-au primit noile grade militare. Astfel, plutonierii adjutanți Bogdan Florin și Abăseacă Alexandru au fost avansați în gradul de plutonier adjutant șef, iar plutonier Petrea Andrei a fost avansat în gradul de plutonier major. Aceștia au răspuns „Servesc patria!”, emoționați.

Reamintim că în cursul zilei de duminică, 18 iunie 2023, echipajul de jandarmerie a fost dirijat la un incendiu care se manifesta în apartamentul unui bloc din zona Pieței Concordia. Persoanele care se auto evacuaseră le-au spus jandarmilor că mai sunt persoane rămase în locuințe, deoarece le este teamă de fumul dens de pe casa scării. Colegii noștri au intervenit pentru evacuarea a 15 persoane, printre care și copii, iar incendiul a fost lichidat de pompierii brăileni.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry