VIDEO: Ziua Jandarmeriei Române, marcată printr-o serie de evenimente la Brăila!

Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată printr-o serie de evenimente la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

Activitățile dedicate acestei zile cu importanță deosebită pentru instituția Jandarmeriei au început încă din data de 28 martie, când mai mulți reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au mers în orașul Ianca. În prezența preșcolarilor, elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceenilor, au fost exemplificate câteva dintre misiunile specifice, prin exerciții demonstrative efectuate de instructorii de arte marțiale, precum și de câinii de serviciu. De asemenea, a fost prezentată oferta educațională, iar colegii din cadrul compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale le-au oferit recomandări adolescenților cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat atunci când participă la diverse adunări publice (concerte, evenimente sportive, culturale, religioase etc.).

De vizita jandarmilor s-au bucurat și copiii din orașele Făurei și Însurăței, iar în weekend, cei care s-au aflat în Parcul Monument și pe Esplanada Dunării au vizitat și standul Jandarmeriei Brăila.


173 de ani de când Jandarmeria Română a căpătat statut juridic, 173 de ani de când ne aflăm în slujba comunității, zi și noapte!

Chiar pe 3 aprilie, ziua în care Jandarmeria a împlinit 173 de ani de la înființare, patru ofițeri și șapte subofițeri din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila au fost avansați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim, pentru rezultate deosebite în activitate, de către comandantul unității, colonel Nicolae Iulian Albăceanu. Activitatea s-a desfășurat, la sediul unității, în prezența oficialităților locale și a reprezentanților structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.

Înaltpreasfinția Sa Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit slujba de Te-Deum cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române și a binecuvântat jandarmii brăileni.


Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry