Interviu Alexandru Bucălău, candidatul PNL Brăila, de pe poziția I, la Senatul României : ”Am intrat în politică atunci când nu am mai fost mulțumit de ea”

Alexandru Bucălău este un tânăr jurist, în vârstă de 34 de ani, care a îmbrățișat o profesie liberală căreia i se dedică de mai bine de 6 ani, când și-a încheiat stagiul și a devenit oficial notar public. Iubește ceea ce face și nu doar pentru că este legist, ci pentru că duce mai departe o pasiune cultivată din copilărie, ambii părinții fiind magistrați. Lor le datorează totul, recunoaște cu un nod în gât Alexandru, pentru că nu îi mai are alături. Acum îi sunt alături familia, întregită de cele două fetițe ”minunate”, Sofia și Ilinca, care îi readuc zâmbetul pe buze la sfârșitul fiecărei zile. Când nu este acasă și nici la birou, Alexandru este la partid, la PNL Brăila. O organizație din care face parte de 10 ani, pe care o consideră familia sa extinsă.

-De ce ați intrat în politică?

A.B. : ”Am intrat în politică atunci când nu am mai fost mulțumit de ea. Sincer, la momentul respectiv, am intrat în politică din cauza unei dezamăgiri față de foștii guvernanți, care au tăiat salariile, pensiile. Țin minte că era președinte Traian Băsescu. Deși România cunoscuse un boom economic, guvernanții de atunci au stat cu mâinile în sân, nu au făcut absolut nimic și când a venit acea criză, tot populația, oamenii sărmani, omul de rând a trebuit să suporte consecințele. Se putea evita asta, dar nu s-a vrut. Și am decis să mă implic și în politică. Consider că este datoria noastră, a fiecărei generații, să pună umărul la dezvoltarea aceste țări, să contribuim, să lăsăm  ceva în urma noastră. Întotdeauna dacă vrei mai mult, trebuie să faci ceva în sensul ăsta, să te implici și abia atunci, consider că ai dreptul să critici. ”

-Cum se împacă politica cu Dreptul?

A.B. : ”Foarte bine, zic eu! Am îmbinat utilul cu plăcutul, dar am rămas liberal pe toate planurile. În 2010, am început stagiul de notar și, tot în 2010 am intrat și în Organizația de tineret a PNL și am fost membru supleant în Biroul Permanent Național. În acest an, am fost numit președinte interimar al Organizației PNL Ianca, și mă bucur să spun că , la alegerile locale din acest an, candidatul pe care l-am susținut, a scos cel mai bun scor electoral de pe județ. A fost o muncă de echipă, am muncit toți în egală măsură, umăr la umăr.

-Sunteți principalul candidat la alegerile parlamentare din Decembrie, pe lista PNL la Senatul României. Ce le promiteți brăilenilor?

A.B. : ”Promit că nu voi sta cu mâinile în sân și nu voi închide ochii la nedreptăți, cum au făcut, de-a lungul timpului, mulți politicieni din Parlamentul României. Ei au slăbit statul de drept și au destabilizat încrederea omului de rând în politicieni. Lucrurile astea trebuie să se schimbe! Trebuie să recâștigăm încrederea oamenilor, să devenim demni de mandatele în care ei ne învestesc. Fiecare generație este datoare să se implice dacă vrea o schimbare. Eu asta vreau! Vreau să fac bine, să repar, să construiesc și să dezvolt ceea ce funcționează bine în alte părți și să aplic la noi. Digitalizarea instituțiilor statului este unul dintre proiectele pe care le am în vedere. Este un proiect indispensabil, zic eu, mai ales acum, când trebuie să evităm pe cât posibil, aglomerația, cozile la ghișee, din cauza pandemiei. La Brăila, din păcate, încă se practică asta , și nu din cauza contribuabililor, ci a autorităților, pentru că nu le dau de ales.

-Ce ați schimba în cadrul legislativ dacă veți ajunge senator?

A.B. : Sunt multe legi care ar necesita amendamente, din punctul meu de vedere, iar Legea 17/2014 este una dintre ele, cea care reglementează vânzarea terenurilor extravilane. Au fost aduse niște modificări acum din cauza fostei guvernări PSD. De atunci, au fost scoase și ținute în dezbatere publică, au fost trimise la Curtea Constituțională. Până la urmă, au intrat în vigoare, dar nu avem nici la acest moment normele de aplicare și care, într-un fel, îngrădesc dreptul omului de a dispune de terenul lui extravilan. Și, pe lângă faptul că îl îngrădesc, îl și cenzurează pentru că a fost introdus un impozit de 80%. Aici ar trebui aduse, după părerea mea, mai multe amendamente. Eu nu cred că acum putem să mai spunem că nu vindem pământul străinilor. Pământul a fost vândut demult și cine a vrut să cumpere, a cumpărat demult. Acum, cei care vând, vând din cauza faptului că au nevoie de bani. Dacă eu am cumpărat un teren acum 2 ani de zile și vreau să-l vând acum, că na, situația pandemică a afectat economia, nu cred că cineva ar trebui să bage bețe în roate la înstrăinarea acelui teren agricol. Este bunul meu de care pot dispune oricând. Dreptul de proprietate privată este garantat de Constituție, conform Art.44.

-În timpul liber, dacă mai dispuneți de așa ceva, ca soț, tatăl a doi copii, notar public, președinte al Organizației PNL Ianca și, mai nou, candidat la Senat în fruntea listei PNL Brăila, ce vă place să faceți?

A.B. :”Când ai copii mici, nu prea mai ai timp de hobbyuri. Îmi place sportul, mișcarea și înainte să devin tătic, am practicat mai multe sporturi, am făcut baschet, înot vreo 9 ani de zile. Recunosc, îmi plac și jocurile pe calculator, dar nu am mai avut timp nici de așa ceva, dar nu pot spune că sufăr din cauza asta. Îmi închei ziua cu zâmbetul pe buze, datorită fetițelor mele minunate. Sunt foarte bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am, dar și părinților mei, pentru ceea ce sunt, pentru educația și sprijinul pe care mi le-au oferit, chiar dacă nu mai sunt printre noi.

-Ei v-au îndrumat spre Drept sau ați ales singur?

A.B. : ”Pot spune, mai degrabă, că Dreptul m-a ales pe mine, datorită familiei în care am crescut. Ambii mei părinți fiind judecători, am învățat teoria generală a Dreptului, adică vocabularul folosit în Drept odată cu Limba Română. Le-am învățat pe amândouă odată. Părinții, când veneau acasă și luam masa împreună, pentru că așa era cutuma, discutau toate spețele pe care le-au avut în ziua respectivă. Mama fiind judecător sindic, tata fiind specializat în Drept penal, se consultau unul cu celălalt, iar eu, de mic copil, am stat cu gura căscată și am ascultat și întrebând mai tot timpul ce înseamnă aia, dar aia ce înseamnă..? Și așa a început să-mi placă și m-am îndreptat către Drept. Dacă n-aș fi făcut asta, probabil că m-aș fi îndreptat spre IT. ”

-Un principiu de la care nu faceți rabat niciodată?

A.B. : ”Consider că, în ziua de astăzi, a fi om este o virtute, o calitate morală moștenită de la părinți. Și e bine să fii om, indiferent de împrejurări, pentru că viața ne aduce și bune și rele, însă noi alegem cum le gestionăm. Mai cred că este bine să lași loc de bună ziua. Eu sunt o persoană neconflictuală, așa am fost construit. Să găsesc soluții, nu un nod în papură. Sunt doar un om simplu, cu principii sănătoase, atâta tot. ”

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry