Începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile! România iese din starea de alertă!

Începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu:obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc).

Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.

De asemenea, punctele de trecere a frontierei, închise temporar, total sau parțial, pe perioada stării de alertă, se vor redeschide, astfel:

–       La frontiera româno-ungară: Carei – județul Satu – Mare

–       La frontiera româno-bulgară : Lipnița, Dobromir – județul Constanța.

Vă reamintim faptul că documentele (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă 90 de zile de la încetarea stării de alertă. În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetățenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomerația la ghișee.

În ceea ce privește măsurile, cu caracter temporar care vor rămâne în vigoare, de protecție sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii Covid- 19, în contextul încetării stării de alertă, Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației în acest sens.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry