Administrație
Consiliul Județean Brăila a adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea contractului de asociere cu comuna Șuțești pentru realizarea investiției „Înființare teren de sport multifuncțional în incinta Școlii Profesionale Costache Grigore Șuțu”. Proiectul a trecut de votul consilierilor, însă…
Tramvaiele cu numele de ”Ana Aslan” și ”Maria Filotti” sunt deja puse în circulație și…
Administrația locală și-a manifestat interesul pentru a prelua bazinul de înot, de la Compania Națională…
Proiectul, intitulat „Microbuze electrice pentru un viitor sustenabil al învăţământului din judeţul Brăila”, are o valoare de peste 6 milioane de euro fără TVA şi a fost depus în cadrul apelului „Microbuze electrice pentru elevi”. Contractul a fost semnat la data de 19 martie 2024.
Primele parcări, din această serie, au început să prindă contur în zona Spitalului Județean Clinic…
Data de 2 aprilie a fost instituită, conform Legii nr. 348/2018 ca Ziua Instituției Prefectului.…
După ce a politizat cam tot ce se putea în Brăila, pe la instituțiile conduse…
