Adin Boboc: Primarul Chiriţă nu are respect pentru Tricolor nici măcar de Ziua Drapelului Naţional

Comunicat de presă

”Ziua Drapelului Naţional, prilej de sărbătoare pentru întreaga Românie, a trecut neobservată la Ianca, unde primarul Chiriţă a tratat această zi naţională cu lipsă de respect, pe sediul primăriei, pe care o conduce în interes personal de 18 ani de zile, nefiind arborat nici măcar un drapel tricolor. Primarul Chiriţă a demonstrat de-a lungul timpului că nu are niciun fel de respect pentru legile acestei ţări, pentru locuitorii oraşului Ianca, iar mai nou nici măcar pentru simbolurile naţionale.

            Simbol al tuturor românilor, care s-au unit în jurul său de-a lungul istoriei cu dragoste de ţară, mândrie, dorinţă de unitate şi independenţă, drapelul naţional reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul ţării, practic, întreaga istorie a Românie!

            Potrivit Legii 75/1994, Drapelul României se arborează “în mod permanent, pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice” şi “temporar, cu prilejul Zilei Naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale”. Potrivit Hotărârii nr.1157 din 21 noiembrie 2001, pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, la Art. 24 se fac următoarele precizări: 1.b. “Constituie contravenţie nearborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice” şi se sancţionează cu amendă contravenţională.

Conform legii, “constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către persoane împuternicite de ministrul administraţiei publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui consiliului judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei”.

            Domnule Chiriţă, cu această ocazie, vă reamintesc că respectarea legii nu este opţională! De asemenea, solicit autorităţilor publice să aplice legea la Ianca şi să îl sancţioneze pe primarul Chiriţă pentru încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare privind arborarea drapelului României”

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry