ALEGERI LA TSD! Raluca Teodora Culea și Răzvan Ionuț Orzan vor conduce Organizația de Tineret a Partidului Social Democrat Brăila!

Alegerile din cadrul Partidului Social Democrat se apropie de final! Începutul lui 2023 va aduce schimbări și la conducerea Organizației Județene, care urmează să fie preluată de președintele Consiliului Județean – Iulian Chiriac, dar și la Organizația Municipală, care va fi condusă de primarul Marian Dragomir.

Tineretul social democrat și-a desemnat vineri conducerea, în cadrul unei conferințe de alegeri. Astfel, Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat va fi condusă de Raluca Teodora Culea.

Teodora Culea are 27 de ani și a terminat Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, cu specializarea[1]în Drept și are un Master în Științe Penale și Criminalistică. În prezent este șef al unui cabinetului parlamentar, din Parlamentul României.

Organizația Municipală a Tineretului Social Democrat l-a ales pe consilierul local Răzvan Ionuț Orzan.

Orzan are 30 de ani și este la primul mandat în Consiliul Local Municipal. Tânărul a studiat la Universitatea Politehnica București, Facultatea de Energetică, Management Energetic și are un Master în Management Energetic. În prezent este Specialist măsură specială, la Distribuție Energie Electrică România – BMS Brăila.

Culea și Orzan îi vor înlocui pe Adrian Rîndunică – director al Casei Județene de Pensii și George Caranica – director executiv ACPLDS Lacu Sărat.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry