Guvernul Cioloș a fost respins la votul din Parlament. Acesta a reușit să strângă 88 de voturi „pentru” din necesarul de 234 de voturi pentru învestitură. Deputatul PSD Nicu Niță a vorbit despre votul dat de Parlament, astăzi, guvernului Cioloș.
”Am participat astăzi în cadrul comisiilor reunite, la audierea miniștrilor propuși pentru funcțiile de Ministru al Afacerilor Interne, Ministru al Apărării Naționale si Ministru al Agriculturii si Dezvoltării Rurale. Am votat pentru acordarea unor avize negative pentru persoanele nominalizate la funcția de ministru al Afacerilor Interne, ministru al Apărării Naționale si Ministru al Agriculturii si Dezvoltării Rurale. USR-PLUS a venit în fața comisiilor reunite de agricultură ale Camerei Deputaților si Senatului cu o propunere de ministru care a prezentat programul de guvernare pe sectorul agricol în doar câteva pagini. Asta este importanta pe care USR-PLUS o acordă agriculturii românești. Rușine! Am votat împotriva acestei propuneri de ministru al agriculturii. Acest guvern propus sfidează poporul român, iar vinovatul principal este chiar președintele Klaus Iohannis, care a făcut această desemnare în persoana lui Dacian Cioloș”, a declarat deputatul Nicu Niță.
Social-democratul spune că președintele Iohannis este singurul vinovat pentru criza în care se află România la momentul actual.
”Acest guvern propus sfidează poporul român, iar vinovatul principal este chiar președintele Klaus Iohannis, care a făcut această desemnare în persoana lui Dacian Cioloș. După ce am demis în Parlament Guvernul Cîtu care a distrus tara si a dus românii în pragul sărăciei, avem în față o propunere de guvern care nu este mai prejos fata de guvernul Cîțu. Partidul Social Democrat nu va vota guvernul Cioloș, PSD nu va gira un astfel de guvern si o iresponsabilitate din partea președintelui Iohannis, care în loc să vină cu o propunere de prim-ministru care să aibă cu adevărat șansa de a forma un guvern, a preferat să continue această criză politică și să lase țara cu un guvern interimar. Acest Guvern nu este capabil să gestioneze criza medicală si economică pe care chiar ei au generat-o, prin lipsa adoptării unor de măsuri care sa ajute cu adevărat românii. Partidul Social Democrat reiterează soluția reală, a unui guvern de specialiști, pănă la organizarea alegerilor anticipate. Cetățenii au dreptul să aleagă, din nou, cine sa ii reprezinte, după eșecul monumental al guvernării de dreapta”, a mai spus deputatul.