Deputatul Popa Alexandru: ”Se vede încă o dată diletantismul unor politicieni preocupați de interesele lor electorale, nu de nevoile românilor!”

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni seară, principalele măsuri ale programului „Sprijin pentru România”, adoptat de coaliţia de guvernare pentru a contracara efectele crizei economice. Acesta a precizat că primele măsuri vor intra în vigoare la 1 mai.

De asemenea, guvernul a prevăzut ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene – o măsură ce are în vedere creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport şi utilaje. Astfel, pentru susţinerea investiţiilor publice sunt alocate 5,2 miliarde de lei în acest an, pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare.

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a vorbit despre măsurile propuse de Guvernul Ciucă.

”Unii caută soluții la problemele sociale și economice din această perioadă dificilă și vin cu măsuri concrete, alții caută nod în papură și orice ai spune, strâmbă din nas. Asta văd că se întâmplă în ultima perioadă, în care Guvernul face eforturi să găsească soluții pentru ne proteja economia de efectele crizei economice de la nivel mondial, iar opoziția se joacă de-a Gică contra.

O măsură importantă este Legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, o inițiativă a PNL, care a devenit deja lege. Se introduc amenzi usturătoare, pentru a sancționa orice tip de practici anticoncurențiale și inechitabile față de producători. Astfel sunt protejați atât producătorii autohtoni, cât și consumatorul final.

De asemenea, Guvernul Ciucă a promovat pachetul de măsuri ”Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde de lei, care prevede, printre altele: alocarea unei sume de 300 de milioane de euro pentru compensarea creșterii prețurilor; acordarea unui ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilități; alocarea a 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție; 200 milioane euro pentru investițiile cu impact major în economie; 75% din salariu pentru angajații în șomaj tehnic, până la sfârșitul anului; 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România; prima de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri; 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români; salariul minim în agricultură și industria alimentară – 3.000 de lei brut;  vouchere pentru alimente de bază – 50 de € la fiecare 2 luni;  vouchere pentru elevii care primesc burse sociale în valoare de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine; 200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe); o creștere cu 50% a valorii tichetelor de masă, de la 20,17 lei la 30 de lei; dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați, de la 11 lei/zi la 22 de lei/zi.

Guvernul Ciucă a prezentat acest set de măsuri cu impact social și economic major, dar opoziția s-a grăbit să le conteste în Parlament, fără să-și ia măcar timpul să analizeze aceste lucruri. Se vede încă o dată diletantismul unor politicieni preocupați de interesele lor electorale, nu de nevoile românilor. Câinii latră, caravana trece”, a transmis președintele PNL, deputatul Alexandru Popa, într-un comunicat de presă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry