Deputatul PSD Nicu Niță: ”Companiile care produc gaze naturale din subsolul românesc vor vinde producția la prețuri rezonabile pentru cetățenii români!”

Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.

”Partidul Social Democrat și-a atins obiectivele pe care le-a stabilit în privința reglementării prețurilor la gaze naturale și energie electrică, protejând astfel cetățenii si firmele românești.

Forma finală a Ordonanței de Urgență convenită în cadrul Coaliției prevede ca măsură de protecție pentru cețățeni si firme o perioadă de cel puțin 1 an de zile de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

Cei care vor specula prețurile vor fi supraimpozitați, iar companiile care produc gaze naturale din subsolul românesc vor vinde producția la prețuri rezonabile pentru cetățenii români.

Partidul Social Democrat a discutat cu economiștii și există certitudinea că această plafonare a prețurilor la energie și gaze naturale, care înseamnă 50% din creșterea inflației, va determina o stabilizare a prețurilor, cu efecte majore asupra puterii de cumpărare a românilor.

Principalul motiv al intrării la guvernare a Partidului Social Democrat a fost și este acela de a propune în cadrul Coaliției și a fi adoptate de Guvern măsuri care să sprijine companiile românești și să mențină un nivel de trai al populației cât mai ridicat”, a transmis deputatul PSD Nicu Niță.

Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este mai mic sau egal cu 100 KWh, de maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv şi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.

Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry