Liberalii cer demiterea lui Râșnoveanu! Dănăilă: ”Dacă aș fi prefectul Brăilei, astăzi, aș demara procedurile pentru demiterea managerului”

Liberalii brăileni spun că prefectul are în prezent toate pârghiile necesare pentru demiterea managerului Spitalului Județean din Brăila, având în vedere toate greșelile pe care Delia Râșnoveanu le-a făcut, de la preluarea mandatului.

În cazul de față, președintele PNL o acuză pe Râșnoveanu de lipsa totală de comunicare cu Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în ceea ce privește transferul pacienților din Vrancea. Liberalii spun că managerul Spitalului Județean știa și a fost de acord cu acest transfer.

Această situație a fost creată artificial de managerul Spitalului Județean, de doamna Râșnoveanu. Dacă doamna Râșnoveanu ar fi avut un comportament normal, așa cum cere această perioadă, și ar fi avut o comunicare permanentă cu toate instituțiile, implicate în gestionarea acestei crize, cu siguranță nu s-ar fi ajuns la situația pe care am trăit-o, să ajungem să întoarcem pacienți din drum(…)

Doamna Râșnoveanu a fost contactată de reprezentanții Centrului de Coordonare de la nivel central și a fost întrebată dacă la Brăila poate primi niște pacienți cu COVID, din Vrancea, pentru că acolo numărul acestora crescuse destul de mult. Doamna manager și-a dat acordul pentru ca pacienții din Vrancea să fie transferați la Brăila(…)

Cred că principalul vinovat, pentru această situație, care a fost creată artificial, doar ca cei de la PSD să se poată repoziționa, este doamna manager al Spitalului Județean.

Dacă aș fi prefectul Brăilei, astăzi, aș demara toate procedurile necesare pentru demiterea doamnei manager, pentru că nu este prima dată când greșește”, a declarat președintele PNL, Alexandru Dănăilă.

Nu este pentru prima dată când liberalii au cerut demiterea managerului Spitalului Județean. Inclusiv la începutul pandemiei, când au apărut primele cazuri în România, Delia Râșnoveanu se afla în Serbia, la un curs de formare profesională, care a fost anulat din cauza noului coronavirus

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry