Ludovic Orban, dezamăgit de Cătălin Boboc! Președintele spune că ține legătura cu primarii PNL: ”Cum vor candida… rămâne de văzut!”

În ultimii cel puțin opt ani, liberalii care au călcat pe la capitală și-au acuzat conducerea județeană a partidului de ”blaturi cu PSD”. În unele cazuri acuzațiile erau reale, însă sintagma a devenit crez pentru fiecare liberal care își dorea schimbarea conducerii locale. Ca lider național al unui partid de nivelul PNL ar fi fost practic imposibil de verificat orice informație care ajungea la urechile lui. Atunci când zvonurile veneau dintr-un județ roșu, cu atât mai mult ele căpătau credibilitate.

Orban a recunoscut că nu se aștepta la Cătălin Boboc să facă ce a făcut, în condițiile în care Boboc se afișa în opoziție față de tabără Dănăilă, Varga și Cîrligea.

”Istoria PNL în Brăila este o lungă istorie a blaturilor cu PSD, să o zicem pe de-a dreptul. Și veteranii, și cei care au fost crescuți de veterani, au fost maiștri în blaturi cu PSD(…)

Nu am fost niciodată prieten cu Brăila. Brăila nu m-a susținut nici în 2017 și de-a lungul activității mele nu pot să spun că am avut o relație foarte bună. De altfel, atunci când nu și-au atins obiectivele electorale, la locale, și-au dat demisia…

La momentul acela a fost singurul care și-a exprimat dorința de a-și asuma răspunderea(n.r. Cătălin Boboc) pentru parlamentare. Nu mă așteptam să facă ceea ce a făcut, vă spun sincer. Pentru că Boboc a fost oarecum în opoziție față de echipa Dănăilă, Varga și Cîrligea. Chiar nu mă așteptam. Prefer să nu mă mai refer la trecut”, a declarat președintele Partidului Forța Dreptei, la Brăila.

Ludovic Orban și-a manifestat respectul față de primarii PNL din județul Brăila pe care i-a numit oameni de calitate. Președintele spune că ține legătura cu ei, iar în 2024 speră ca o parte dintre aceștia să se alăture proiectului politic propus de Forța Dreptei.

”Sunt oameni de calitate cu care comunic, primarii… nu doar aici, la Brăila, ci și în țară. Un primar dacă își dă demisia din PNL și vine la Forța Dreptei își pierde mandatul. Ca să nu mai spun că își pierde și șansa de a mai obține finanțări. Eu i-am sfătuit pe toți primarii cu care eu vorbesc: luați proiecte! Asta este prioritatea voastră, pentru că voi trebuie să faceți ceva pentru comunitatea voastră. E PNRR, Anghel Saligny, or să vină fondurile europene. Deci, ei trebuie să-și pregătească proiecte. Cum vor candida… rămâne de văzut”, a declarat Ludovic Orban, la Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry