Organizația Județeană a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor a primit ieri vizita președintelui, George Simion. După întâlnirea cu simpatizanții, conducerea partidului a organizat o conferință de presă.
Printre subiectele abordate, s-a discutat și despre migrația recentă a unor membri către partidul SOS România, dar și despre atacurile venite din partea Partidului Național Liberal.
”Au plecat la S.O.S în frunte cu Musceleanu pentru că dumnealui, când am venit eu în partid, a dorit să-mi șoptească la ureche că ce bun, deștept și frumos, este dumnealui, și că ar merita un loc fruntaș pe lista de consilieri județeni. Asta se întâmpla în luna august, anul trecut. Nu a făcut nicio organizație, avea numai pretenții și nu a făcut nimic pentru dezvoltarea partidului. Din punctul meu de vedere este un trădător, a trădat și PPDD-ul și a făcut fel și fel de combinații, iar noi nu avem nevoie de astfel de oameni pe listele AUR. Nu vream să ne trezim ca la un vot, prn Consiliul Județean, ne face felul”, a declarat președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din AUR Brăila, Florin Cîrligea.
Cu această ocazie, AUR a anunțat faptul că vicepreședintele SOS Brăila, Cătălin Condei, s-a alăturat echipei.
Întrebat de atacurile constante care vin din partea Partidului Național Liberal, Florin Cîrligea a declarat: ”Mă atacă personal. Dacă eram un nimeni, în Brăila, nu cred că mă atacau, dar, în viață, de ce ți-e frică nu scapi”.
Prezent la conferință, președintele partidului AUR, George Simion, le-a transmis brăilenilor să nu creadă în atacurile electorale care se vor înmulți în această perioadă, la adresa partidului pe care îl conduce.
”O să vedeți multe atacuri la adresa noastră, și la nivel local și la nivel național, din ce în ce mai multe. Este normal, pe măsură ce se apropie alegerile și avem o poziție fruntașă, până la urmă asta este politica. Vrem doar să facem un apel la susținătorii noștri, să nu creadă nimic din ce văd sau aud în perioada electorală”, a transmis George Simion, la Brăila.