Omul sfințește locul! Dumitru Panțuru candidează fără emoții pentru un nou mandat la Primăria Movila Miresii!

În mandatul 2020-2024, Dumitru Panțuru a demonstrat că se poate ca o comună din județul Brăila să fie frumoasă, curată și îngrijită, dar în același timp să le ofere locuitorilor toate condițiile necesare, nu pentru un trai decent, ci pentru o viață frumoasă. Panțuru candidează pentru al șaptelea mandat și este unul dintre primarii social-democrați care nu a așteptat doar bani de la bugetul statului, ci a implementat proiecte cu fonduri europene care au ridicat nivelul de trai și a atras investitori dornici să creeze locuri de muncă în Movila Miresii.


Printre realizările actualului mandat, Dumitru Panțuru se poate mândri cu:

  • Rețea de canalizare satul Movila Miresii;
  • Modernizare rețea de apă potabilă Movila Miresii;
  • Construire centru de agrement sat Movila Miresii;
  • Construire teren de sport, satele Movila Miresii  și Esna;
  • Modernizare drum comunal DC 47 Movila Miresii– Esna;
  • Modernizare punct sanitar sat Țepeș-Vodă;
  • Sistem supraveghere video sat Esna;
  • Modernizare cămine culturale satele Movila Miresii  și Țepes-Vodă;
  • Dotare cu mobilier școlar Școala Gimnazială Movila Miresii;
  • Dotare cu echipamente digitale Școala Gimnazială Movila Miresii;
  • Introducerea în programul” Masă sănătoasă” a tuturor școlarilor și preșcolarilor;
  • Lucrări de igienizare dispensarul medical sat Movila Miresii;
  • Finalizare pictură bisericile din satele Movila Miresii și Țepeș-Vodă;
  • Modernizare și ecologizare cimitire Movila Miresii;
  • Modernizare străzi Movila Miresi;
  • Dotarea SVSU cu tehnică modernă (autospecială)
  • Platforme individuale depozitare gunoi de grajd, dotare cu buldoexcavatorul, vidanja, încărcător frontal, remorci auto – proiect aprobat.

”Vă mulțumesc că mi-ați oferit onoarea de a vă reprezenta! Și am făcut-o cu mândrie, cinste, demnitate și responsabilitate! Vă mulțumesc că ați avut răbdare și ați înțeles că lucrurile trainice se construiesc în timp!

În semn de recunoștință, doresc să vă anunț că îmi depun candidatura pentru un nou mandat de PRIMAR. Împreună să continuăm reconstrucția comunei prin acțiuni concrete!

Voi candida având în echipa doi oameni valoroși care au sprijinit de fiecare dată localitatea, și anume: Domnul Mihai Tudose, europarlamentar și Domnul Francisk Iulian Chiriac, președinte al Consiliului Județean Brăila.

Fiecare consătean a avut șansa să constate că sunt un om al faptelor și că onorez promisiunile făcute, iar unitatea de măsură pentru cetățeni a fost sufletul”, a declarat primarul Dumitru Panțuru, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat.


Investitorii aleg Movila Miresii! Două surori gemene au înființat o clinică privată, de Oftalmologie, iar un medic de familie s-a întors în satul natal!

Duminică, în Movila Miresii, a avut loc inaugurarea și sfințirea Clinicii de Oftalmologie, o construcție nouă, edificată de la zero. Au avut curajul să investească în această frumoasă clinică două surori gemene, Lucia și Petruța, născute și crescute în Țepeș-Vodă, Movila Miresii.

”Acest lucru nu face decât să ne bucure și să ne dea satisfacție, pentru că este prima clinică privată din mediul rural, în județul nostru. Felicitări celor care au avut curajul să investească într-o clinică atât de necesară locuitorilor comunei, și nu numai! Începând de mâine vă așteaptă să îi treceți pragul, cei care aveți nevoie de serviciile oftalmologice oferite. Acolo găsiți personal calificat și priceput care va răspunde nevoilor dvs! Îi găsiți pe strada Trandafirilor din Movila Miresii, în curtea farmaciei. Mult succes vă doresc, aveți toată susținerea mea! CINSTE VOUĂ!”, a declarat primarul comunei Movila Miresii, Dumitru Panțuru.

Sănătatea locuitorilor comunei a fost mereu o prioritate pentru primar. La data de 8 mai, anul curent, a fost semnat contractul de închiriere a spațiului medical din cadrul dispensarului din comună, pentru cel de-al doilea medic de familie.

”Îi mulțumim doamnei doctor pentru că și-a onorat promisiunea. Încă din facultate ne-a spus că își dorește să profeseze în locul unde s-a născut, a crescut, și-a întemeiat o familie și locuiește. O asiguram de toată susținerea noastră și vom face tot ce depinde de noi pentru a-și desfășura activitatea în condiții normale”, a transmis primarul Dumitru Panțuru, la acea vreme.


”Turism în comuna Movila Miresii” – Dumitru Panțuru implementează un proiect îndrăzneț care va pune pe harta turistică lacul Movila Miresii

Lacul sărat Movila Miresii are proprietăți similare cu cele ale lacurilor din stațiunile balneoclimaterice – inclusiv Lacu-Sărat, însă niciodată nu a beneficiat de investiții serioase. Totuși, încă se mai văd fundațiile fostului camping și fostei baze de tratament care funcționau în anii comunismului, mai exact din 1980-1982 și până la Revoluție.

Astăzi, Dumitru Panțuru, cu sprijinul Consiliului Județean, și-a propus să implementeze un proiect inedit care să atragă turiști și investitori în jurul lacului sărat – o adevărată comoară a comunei Movila Miresii.

Administrația locală va asigura utilitățile în jurul lacului, vor fi asigurate căile de acces și va fi amenajată plaja cu pavilioane de loisir.

„Construim pentru viitor. Finanțarea proiectului va fi asigurată din fonduri europene și asocierea dintre UAT Movila Miresii și Consiliul Județean Brăila. În mandatul 2024-2028 ne-am propus ca această oază de liniște să se transforme într-un loc de atracție pentru cetățeni”, a precizat Panțuru.

Astfel, se pun bazele unei noi stațiuni balneoclimaterice, având în vedere faptul că analizele chimice au arătat, în repetate rânduri, că beneficiile terapeutice ale apei sărate și nămolului din Movila Miresii le depășesc în concentrații pe cele ale Lacului-Sărat sau Lacului Techirghiol.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry