Parlamentarii USR au ignorat singurul primar pe care îl au în județul Brăila! Coaliția de guvernare a respins toate amendamentele!

Sunt zile grele pentru toți românii. Bugetul care se află acum la vot, în Parlamentul României, a atins nervii deputaților și senatorilor social-democrați, dar și ai românilor care au urmărit în direct transmisiunile, pe rețelele de socializare.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei. La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei. Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil celor două proiecte, în forma în care acestea au fost transmise de Guvern. Nu a fost adoptat niciun amendament.

Indiferent de importanța proiectului, că vorbim de spitale pentru copii sau parcări de bloc, coaliția de guvernare a respins, fără nicio explicație, toate amendamentele venite din partea social-democraților.

Asta este pentru colegii de la USR. Este singurul primar USR din județul Brăila, neavând parlamentari și nici nu o să aveți, am rugămintea să îl votați: se propunea suplimentarea cu 600 de mii de lei a creditelor de angajament și cu 600 de mii de lei a creditelor bugetare prevăzute în anexa 3/15/27 pentru proiect ”Modernizare, extindere și dotare dispensar uman și centru de permanență, în comuna Măxineni, județul Brăila”,

a propus deputatul PSD Mircea Florin de la tribuna camerelor reunite.

Amendamentul a fost respins cu 208 voturi ”contra”, 113 voturi ”pentru” și 5 ”abțineri”.

Deputatul PSD Mircea Florin a mai cerut fonduri pentru o platformă comercial-industrială în comuna Jirlău și pentru reabilitarea lăcașului de cult în comuna Șuțești. Ambele au fost respinse.

În plenul reunit de luni, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a cerut retrimiterea raportului pe proiectul de buget de stat la comisii, însă solicitarea a fost respinsă. Acesta a dorit introducerea unui amendament, astfel încât banii din pensiile speciale ale parlamentarilor să fie transferaţi la Ministerul Muncii ca să fie acordate vouchere pentru nou-născuţi.

Marcel Ciolacu i-a transmis prim-ministrului Florin Cîţu că “un mincinos mai patologic ca el nu a cunoscut vreodată”, iar pe Ludovic Orban l-a numit “ultimul brontozaur al politicii româneşti din ultimii 30 de ani”. El a mai spus că PSD nu va vota acest buget propus de coaliţia de guvernare.

Dacă ședința de luni s-a terminat marți, la ora 02:00, cele două camere s-au reunit din nou astăzi pentru a finaliza votul pe bugetul dictat de coaliția de guvernare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry