PNL Brăila, printre primele 10 organizații care au semnat pentru debarcarea lui Florin Cîțu! Primul pas este de a cere demisia președintelui PNL!

Peste 40 de lideri de organizații județene PNL au semnat o scrisoare prin care îi solicită lui Florin Cîțu să demisioneze de la șefia PNL și să-i lase locul premierului Nicolae Ciucă. Scrisoarea îi va fi înmânată joi lui Cîțu de către prim-vicepeședinții partidului.

Nucleul dur al puciului din PNL este format din trei prim-vicepreședinți și mai mulți lideri din teritoriu. Lucian Bode, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu au inițiat demersul pentru schimbarea rapidă a lui Florin Cîțu din fruntea PNL. Primul pas e să îi solicite demisia.

Organizația PNL Brăila este printre primele 10 care au semnat pentru organizarea unui Congres extraordinar și implicit debarcarea lui Florin Cîțu de la conducerea Partidului Național Liberal.

”Suntem a cincea, sau a șasea, filială care a semnat pentru un Congres extraordinar. Îi mulțumesc domnului Cîțu pentru ceea ce a făcut pentru Partidul Național Liberal, în toată această perioadă, dar mă regăsesc în viitorul proiect politic și îmi doresc o schimbare. Cred că este cel mai bine, atât pentru Partidul Național Liberal cât și pentru România. O schimbare este necesară la acest moment.

Cred că nu ar trebui să explic prea mult pentru că nici în prima etapă, când domnul Florin Cîțu a câștigat președinția partidului, nu am fost alături de el”, a declarat deputatul Popa Alexandru.

Președintele PNL Brăila spune că îl va susține mai departe pe actual premier Nicolae Ciucă, în fruntea liberalilor.

”Este singurul care poate aduce pe linia de plutire viața cetățenilor din România”, a spus deputatul Alexandru Popa, despre premierul Nicolae Ciucă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry