PNL îl susține pe Lucian Căprariu, în cursa alegerilor locale, pentru fotoliul de primar al municipiului Brăila

Președintele Partidului Brăila Nouă, Lucian Căprariu, este candidatul propus și susținut și de liberali pentru postul de primar al municipiului Brăila. PNL a decis astfel să formeze o alianță locală și așteaptă și alte formațiuni de dreapta să li se alăture.

Înainte de toate, Lucian Căprariu a dorit să le transmită un mesaj direct brăilenilor:

”Sunt Lucian Căprariu și sunt brăilean. Am copilărit în acest oraș, am învățat în acest oraș, am muncit și muncesc în acest oraș, mi-am întemeiat o familie și mi-am crescut cei doi copii aici.

Cunosc Brăila din toate punctele de vedere, ațât administrativ, având în vedere că în ultimii 4 ani am ocupat poziția de consilier în cadrul Consiliului Local Brăila, dar și economic, având în vedere experiența de antreprenor  pe care o am încă din anii ‘ 90 și experienta în zona de dezvoltare urbană și regională.

Am crezut întotdeauna că pentru a schimba lucrurile, este nevoie de implicare. Așadar, în 2018, am pus bazele unei formațiuni politice care să reprezinte interesele brăilenilor, Partidul Brăila Nouă, un partid construit pentru brăileni, pentru Brăila și pentru un viitor mai bun al acestora.

Cred că este momentul ca Brăila să aibă o administrație care să fie parteneră cetățenilor, care să aibă ca prioritate dezvoltarea acestui oraș, care să știe să atragă eficient fonduri, investiții și acestea să se reflecte în condițiile de viață și nivelul de trai al locuitorilor.

Trebuie sa ducem,  din nou, Brăila pe primele locuri în țară!

Avem toate oportunitățile la dispoziție, avem exemplele altor orașe din țară care au reușit – și aici mă uit cu admirație spre Cluj, Oradea, Timișoara sau Arad – și acum avem competența și motivația de a ne uita spre viitor și a ne apuca de construit.

Salut decizia conducerii Partidului Național Liberal, alături de care anunțăm alianța PNL – Brăila Nouă, de a mă susține în lupta către postul de primar, ca fiind primul semnal puternic de unire în jurul unui candidat, alături de care să poată fi produsă o schimbare profundă la Brăila. Mă adresez pe această cale și celorlalte partide, ai căror membri sau simpatizanți doresc plasarea orașului și județului pe drumul spre gloria pe care a avut-o urbea noastră în perioada interbelică și pe care o putem recăpăta.

De asemenea, transmit un mesaj de mobilizare și de încredere celor care sunt nemulțumiți de administrațiile pe care Brăila le-a avut, celor care nu au simpatii sau antipatii politice.

Cetățenii Brăilei merită să fie mândri de orașul și județul lor. Nu mai avem nici un motiv să ne simțim inferiori altor orașe din România, dimpotrivă.

De asemenea, vreau să transmit, în calitate de președinte al Partidului Brăila Nouă, că susținem candidatura domnului Cătălin Boboc la președinția Consiliului Județean Brăila, și o considerăm ca fiind una puternică și care, după câștigarea alegerilor va duce județul la adevăratul său potențial, demers în care Brăila Nouă va fi parte activă la strategiile de dezvoltare regională și, mai ales, la implementarea acestora”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry