Programul ″Tomata″⁣ se extinde în acest an şi va cuprinde alte 4 legume!

Programul ″Tomata″⁣ se extinde în acest an şi va cuprinde alte 4 legume: varza, vinete, castraveţi şi ardei.

Deputatul PNL, Alexandru Popa spune că legumicultorii vor beneficia de suma de 150 de milioane de euro în următorii doi ani, pentru înființarea de sere și solarii, și de 50 de milioane de euro pentru procesarea și depozitarea producției.

Fermierii, care vor să ceară anul acesta ajutor de minimis pentru culturi de legume precum roșii, castraveți, ardei gras, ardei kapia sau vânătă, cultivate în sere și solarii, trebuie să se înscrie la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu minimim 0,10 hectare.

Anul acesta Ministerul Agriculturii va extinde această formă de sprijin și o va transforma în legume în spații protejate, iar legumicultorii vor produce acele legume pe care piața le cere. A fost alocată suma de 150 de milioane euro prin Programul de Tranziție pentru sere și solarii. Astfel, programul „Tomata” se transformă în programul „Legume în spații protejate”, spune deputatul PNL Alexandru Popa.

În urma unui control efectuat în județul Olt, ministrul agriculturii, Adrian Oros spune că au fost descoperite 417 dosare fictive în programul ”Tomata”. Mai mult, liderii asociațiilor de legumicultori au atras atenția asupra faptului că sunt și alte legume care trebuie introduse în program.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry