PSD Brăila – locul 3 pe țară, în urma alegerilor locale! Rotaru: ”Le mulțumim brăilenilor care ne-au acordat încrederea și votul lor pe 27 septembrie”

Partidul Social Democrat Brăila a transmis un comunicat de presă pentru a le mulțumi brăilenilor pentru votul și încrederea acordată la alegerile locale din 27 septembrie.

Partidul Social Democrat a spulberat concurența, la Brăila, reușind să câștige 6 comune conduse de liberali. Ambii candidați PSD, atât la funcția de primar cât și cea de președinte al Consiliului Județean au câștigat cu un scor de peste 50%.

”Le mulțumim brăilenilor care ne-au acordat încrederea și votul lor pe 27 septembrie, precum și tuturor celor care s-au prezentat la urne la alegerile locale, indiferent cu cine au votat.

Rezultatele obținute la nivel de județ, de municipiu, precum și în unele dintre localitățile din județ conduse de primari PSD, ne fac să credem că, în general, în mandatul care se va încheia în câteva zile reprezentanții PSD care au avut funcții de conducere în Consiliul Județean și la primării, precum și consilierii noștri județeni și locali au făcut treabă bună în forurile respective.

PSD Brăila a încercat să facă o campanie curată, candidații noștri s-au concentrat pe a-și prezenta realizările și proiectele, fără atacuri la adresa adversarilor politici și am fi dorit să facă la fel și ceilalți candidați. Din păcate, începând de la nivel central (și mă refer în special la rectificarea bugetară, care a fost una discreționară, bazată strict pe criterii politice) și continuând cu nivelul local, unii dintre adversarii politici au înțeles să facă o campanie negativă, aruncând cu noroi în candidații noștri și atingând culmea penibilului, când au folosit imaginea candidaților PSD în campania lor electorală.

După cum s-a dovedit, campaniile de tip negativ, împănate cu mizerii de tot felul, nu mai țin la brăileni. Dacă adversarii noștri politici și-ar fi consumat energia în a-și formula niște proiecte coerente și realiste, în loc de a prezenta alegătorilor idei generale, mai mult sau mai puțin fezabile și atacuri murdare la adresa candidaților PSD poate și rezultatul lor ar fi fost altul. Dar nu este treaba noastră ce fac alte partide și cum își stabilesc acestea strategia de campanie.

Organizația PSD Brăila prin reprezentanții săi, candidați la diferite funcții administrative, a obținut – președenția Consiliului Județean și majoritatea în Consiliul Județean, Primăria municipiului Brăila și majoritatea în Consiliul Local Municipal, primăriile celor 3 orașe Făurei, Ianca și Însurăței, la care se adaugă funcția de primar din 25 de comune și un număr de 267 de consilieri din 546, respectiv 48,9% din totalul mandatelor de consilieri judeteni, municipali, orășenești și comunali. Aceste rezultate care au clasat organizația Brăila pe locul 3 pe țară ne onorează și ne obligă în același timp.

Este meritul și succesul echipei PSD, și mulțumim pe această cale întregului activ de partid, staffu-lui de campanie județean și de la nivelul fiecărei localități, membrilor de partid, tinerilor, organizațiilor de femei si seniorilor PSD, militanților și voluntarilor, tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la obținerea acestor rezultate.

Le mulțumim ziariștilor locali pentru bună colaborare din ultimii 4 ani și îi asigurăm că vom vedea în continuare în ei parteneri de dialog pe care îi vom trata cu respectul cuvenit.

În câteva zile, noul Consiliu Județean, noile consilii locale, noii sau mai vechii primari și președintele Consiliului Județean se vor apuca de treabă, în noul mandat. Le dorim succes tuturor, indiferent din ce partid fac parte și sperăm să avem o bună colaborare administrativă, în interesul comunității”,  semnează președinte PSD Brăila, senator Ion Rotaru.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry