Rotaru, Simionescu sau Niță? PSD Brăila își alege liderul! În cursă au intrat baștanii!

Rotaru, Simionescu sau Niță? PSD Brăila își alege liderul! În cursă au intrat baștanii!

 

 

Dragomir și Chiriac nu își doresc funcția de conducere a PSD. Urmează campanii electorale grele, care trebuie asumate, iar flirtul cu Pro România încă nu s-a încheiat

 

Prezent duminică seara în Sala Polivalentă, la derby-ul Dunării de Jos din Liga Florilor la handbal, senatorul Ion Rotaru a spus reprezentanților presei prezenți la meci că alegerile în cadrul organizației județene a PSD Brăila vor avea loc duminică, 17 martie 2019.

Ion Rotaru a fost numit de CEx-ul PSD în funcția de președinte interimar al organizației județene după demisia lui Mihai Tudose din partid și trecerea acestuia la Pro România, lăsând vacant fotoliul de președinte al PSD Brăila după doar patru luni de când revenise pe această funcție.

De precizat este faptul că în ultimul an PSD nu a mai susținut nicio conferință de presă.

 

Liviu Dragnea vine în Brăila

 

Liderul social democraților brăileni va fi prezent la ședința din data de 17 martie. La acest moment niciunul dintre liderii PSD Brăila nu și-au exprimat ferm poziția privind o eventuală candidatură la funcția de președinte al organizației județene, însă cei care nu își doresc această funcție au spus-o răspicat.

Cu toate astea, sursele din cadrul partidului au dezvăluit numele favoriților pentru funcția de conducere:

  • Senatorul Ion Rotaru
  • Deputatul Nicu Niță
  • Fostul primar al municipiului, Aurel Simionescu.

În ciuda faptului că Simionescu este unul din personajele îndrăgite, în cadrul organizației locale, se pare că tocmai prezența lui Liviu Dragnea la ședință va garanta succesul lui Ion Rotaru.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry