Rotaru(PSD): ”Cu PNL-ul nu se poate colabora. PNL-ul le știe pe toate! Angajează acum, în ”România normală” pe diverse posturi, coafeze, mecanici, șefi de pompe funebre!”

Șeful PSD a lăudat activitatea primarului și a președintelui Consiliului Județean, de la începutul pandemiei și până în prezent. Pentru o bună perioadă de timp, Brăila s-a aflat în topul județelor cu 0 decese și un număr foarte mic de infectări.

”Eu cred că atât primarul, Marian Dragomir, cât și președintele Iulian Chiriac și-au făcut datoria. Eu cred că au fost gestionate bine, instituțional, aceste lucruri. Prefectul și-a depășit uneori atribuțiile și și-a arogat drepturi pe care nu le are.

Una peste alta, eu cred că e nevoie de fiecare dată ca atunci când sunt situații de criză și situații care pot genera consecințe grave asupra oamenilor să existe și consultare, să existe și o colaborare; dar cu PNL-ul nu se poate colabora. PNL-ul le știe pe toate! Am văzut că angajează acum, în ”România normală”, pe diverse posturi, coafeze, mecanici, șefi de pompe funebre și așa mai departe. Dacă cu specialiștii ăștia își propun să scoată țara din criză și să genereze progres și bunăstare, oamenii vor judeca și vor lua decizii”, a spus senatorul PSD, Ion Rotaru.

Președintele PSD este de părere că toate deciziile proaste, luate de liberali în această perioadă, vor fi decontate la urne.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry