S-a răsturnat căruța lui Canciu! Secretarul de stat a fost eliberat din funcție! Liberalul se întoarce să plângă pe umărul lui Popa!

Cătălin Canciu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, se întoarce ”acasă” să dea ochii cu colegii din spatele catedrei, pe care îi critica că au început prea devreme greva.


Liberalul a fost numit în funcție la insistențele șefului său de partid, deputatul de la Cireșu, Alexandru Popa, cunoscut pentru scandaluri și bătăi în discoteci(evenimente care au fost marcate în presa locală la momentul respectiv), în luna august a anului 2022.

Precizez că este pentru prima dată când PNL Brăila are doi secretari de stat în Guvern. Am făcut aceste alegeri cu responsabilitate și sunt convins că atât domnul Canciu, cât și domnul Dobrescu vor reprezenta într-un mod onorabil filiala PNL Brăila”, spunea deputatul de la Cireșu anul trecut.

Acum, când tragem linie mandatului, brăilenii sunt curioși să afle cum i-a reprezentat acest ”simplu profesor de Geografie”. Am înțeles faptul că deputatul de la Cireșu a avut în vedere ca prietenul lui să reprezinte filiala PNL cu onoare, dar Brăila? Brăila a reprezentat-o cu onoare? Ce investitori a îndemnat acest secretar de stat, care ar fi trebuit să fie o carte de vizită a județului nostru în Ministerul Antreprenoriatului, să vină să-și aducă afacerile aici?

Canciu a fost eliberat din funcția de secretar de stat de actualul prim-ministrul al României, Marcel Ciolacu. După rezultatele pe care le-a marcat în ultimul an îi sugerăm să lase căruța la catedră și să uite drumul către București.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry