AFIR a anunțat că prelungește din nou termenul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului pentru tineri fermieri. Tinerii plecați la muncă în alte țări nu se înghesuie să ceară ajutorul de la AFIR.
Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, dedicată celor din diaspora, se prelungește până la data de 05 iulie 2021.
”Prelungirea termenului de depunere a cererilor arată că programul este un eșec pe care Ministerul Agriculturii trebuie să și-l asume! Când a lansat submăsura 6.1 – Sprijin instalare tineri fermieri, componenta diaspora, ministrul a spus că ajutorul ar trebui să-i convingă pe tinerii fermieri români din diaspora să se întoarcă acasă. Se pare că acest program a fost foarte prost gândit, pentru că nu reușește să-și atingă scopul! Nu o spunem noi, parlamentarii PSD, din Comisia de Agricultură, ci Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care a emis și un comunicat în acest sens”, a declarat deputatul PSD, Nicu Niță.
Sumele alocate tinerilor din Diaspora care ar fi dorit să vină în țară să facă agricultură, bani puși la dispoziție prin Submăsura 6.1 – ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, rămân în continuare neaccesați.
Anul trecut, programul a fost accesat de prea puțini tineri întorși în țară, mai exact au fost depuse 10 dosare, însă toate au fost respinse pe motiv că nu îndeplineau criteriile impuse.