Vești proaste! Drulă vrea să renunțe la două drumuri expres care ar urma să lege Brăila de Buzău și Focșani! Tudose: ”Mai bine o iei pe drumul vechi că ajungi mai repede!”

Drumul Brăila – Buzău are denumirea generică „Muntenia Expres”, indicativ DX7 cuprins în Master Planul de Transport și urma să facă legătura între localitățile Găiești – Târgoviște – Ploiești – Buzău – Brăila. Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru Drumul Expres de la Buzău la Brăila a fost semnat, după cum a anunțat Compania de Drumuri, în februarie 2020 și a costat 16,6 milioane de lei.

Brăila – Focșani este în plan din 2019. Atunci, CNAIR a scos la licitație și realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru Drumul Expres Focșani – Brăila (denumit și „Milcovia Expres”), cu o lungime de circa 76 de km și un cost estimat în MPGT de circa 297 de milioane de euro. În iunie 2020, CNAIR a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate, care a costat 15 milioane de lei.

Prezent la Brăila, pe șantierul podului peste Dunăre, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus că cele două drumuri expres nu sunt fezabile și există riscul să nu fie finanțate. Asta după ce CNAIR a cheltuit aproximativ 30 de milioane de lei pe studii de fezabilitate.

”Am discutat fezabilitatea și cu Compartimentul Master Plan din Ministerul Transporturilor și eu nu aș vrea să facem două teancuri de hârtii care să rămână în sertar și să vorbim frumos despre ele la modul viitor. Soluția realistă ca acest drum să fie finanțat și să fie și executat este de a combina pe o mare parte din traseu aceste drumuri. Practic va fi Râmnicu Sărat – Brăila, cu ramuri către Buzău și către Focșani(…)”

a anunțat ministru Transporturilor, la Brăila.

Întrebat despre situația drumurilor expres, care ar urma să facă legătura cu podul peste Dunăre, fostul premier Mihai Tudose a spus că este dificil să modifice cineva Master Planul, în condițiile în care lucrările la pod sunt în termen, iar Ministerul Transporturilor se gândește abia acum la alte studii de fezabilitate.

”Începem să facem economie, din trei drumuri facem unul singur. Măcar fă unul bun. Facem unul care nu lungește cu mult… Păi, de la Brăila la București sunt 200 de kilometri, pe traseul ăsta propus se fac vreo 300, că te duci: Brăila, Râmnicu Sărat, Buzău, Ploiești. Am înțeles, mai bine o iei pe drumul vechi că ajungi mai repede! Nu este ok. Ei deocamdată au dat drumul la studii. O fac din trei etape ca să aibă ce negocia la fiecare etapă, nu știu! Nu-i înțeleg!”, a declarat vicepreședintele PSD, europarlamentarul Mihai Tudose.

a declarat vicepreședintele PSD, europarlamentarul Mihai Tudose.

Contractul pentru “Proiectarea și Execuția Drumului Expres Brăila – Galați” a fost semnat cu o asociere de firme românești din cadrul UMB Grup pentru circa 371 de milioane de lei. Drumul expres ar urma să aibă o lungime de 11 kilometri și presupune și realizarea a două viaducte mai lungi care să supratraverseze zona râului Siret care se varsă în Dunăre.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry