59.622 de bilete la tratament balnear, în 2019

59.622 de bilete la tratament balnear, în 2019

 

 

Guvernul a stabilit că din suma de 335.113.000 lei, prevăzută prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 cu această destinație,  vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice pentru anul 2019 maximum 59.622 de locuri la tratament balnear.

Biletele vor fi repartizate pe maximum 19 serii, durata unui sejur fiind de 16 zile, prețul biletului incluzând tariful pentru 12 zile de tratament balnear.

Sunt vizați, în principal, pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

La cele 59.622 de locuri la tratament balnear se va adăuga, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alți operatori economici interesați.

Numărul de locuri contractate va fi anunțat după finalizarea procedurilor de licitație publică, care se va derula cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, și va fi anunțat prin postarea pe Portalul CNPP.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry