Deputatii au votat in favoarea diminuarii risipei alimentare

Deputatii au votat in favoarea diminuarii risipei alimentare

 

 

Plenul Camerei Deputatilor a dat, ieri, vot favorabil proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare. S-au inregistrat 203 voturi „pentru”, doua voturi „impotriva” si 71 de abtineri.

“La nivelul Uniunii Europene se risipesc anual peste 88 milioane tone de alimente (aprox. 20% din alimentele produse), iar in Romania se risipeste in jur de 10% din mancarea cumparata. In acest sens, prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor masuri referitoare la circuitul alimentelor aflate aproape de expirarea datei limita de consum, stabilirea organelor abilitate pentru constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor, precum si definirea operatorilor economici din sectorul agroalimentar potrivit Regulamentului (CE) nr.178/2002 al Parlamentului European si al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor si a cerintelor generale ale legislatiei alimentare, de instituire a Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara si de stabilire a procedurilor in domeniul sigurantei produselor alimentare”, a declarat deputatul social-democrat Nicu Nita.

Conform proiectului de lege, se introduc masuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lantul agroalimentar, incepand cu productia, procesarea, depozitarea, distributia si comercializarea alimentelor, inclusiv in sectorul de industrie hoteliera si al serviciilor alimentare; masuri privind vanzarea cu pret redus a produselor aflate aproape de expirarea datei durabilitatii minimale, conform legislatiei in vigoare.

Operatorii economici care transfera alimente prin donare, in baza prezentei legi, beneficiaza de facilitati fiscale, asa cum sunt acestea reglementate de Codul Fiscal. Sunt excluse de la donare/sponsorizare bauturile alcoolice.

Incalcarea dispozitiilor prevazute in noua lege constituie contraventie, daca nu intruneste conditiile unei infractiuni, si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 de lei la 10.000 de lei. Camera Deputatilor este decizionala in cazul acestui proiect de lege.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry