Lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă JOI 02.11.2023 între orele 08:00 – 18:00

Compania de Utilități Publice “Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, JOI 02.11.2023 orele 08:00 – 18:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă pe Calea Galați.

Vor fi afectați de oprirea furnizării apei utilizatorii casnici, agenții economici și instituțiile publice din zona Calea Galați, între strada Golești și Bulevardul Independenței și strada Grației, între Calea Galați și strada Carantina.

”Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile. Totodată, rugăm toți abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”,

a transmis conducerea CUP Dunărea.

La reluarea alimentării cu apă este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Se recomandă folosirea apei doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry