Peste 1300 de bilete de tratament balnear au fost repartizate județului Brăila!

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear de 12 zile. În cursul unui an calendaristic se poate elibera un singur bilet de tratament balnear aceluiași beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuții sau gratuit.

Pot beneficia de bilete de tratament balnear în conformitate cu criteriile aprobate pentru anul 2023 și în limita numărului de bilete repartizate de CNPP persoanele care dovedesc existența unei afecțiuni medicale, care să necesite tratament balnear și care au calitatea de:

  • pensionari ai sistemului public de pensii și beneficiari ai altor drepturi stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, aflați în evidența CJP Brăila
  • asigurați ai sistemului public de pensii, cu domiciliu în județul Brăila
  • persoane adulte aflate în evidența DGASPC Brăila

Cererile se completează numai pe formularul aprobat de CNPP cu cel puțin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet și se pot transmite prin poștă, posta electronică, prin intermediul serviciilor electronice oferite de Portalul CNPP sau se pot depune personal la CJP Brăila.

Biletele sunt repartizate cu prioritate la complexele administrate de societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă la care CNPP este acționar unic. TBRCM S.A. deține în proprietate 13 complexe balneare, situate în Amara (jud.Ialomita), Bala (jud.Mehedinti), Bizusa (jud Salaj), Buzias (jud.Timis), Covasna (jud.Covasna), Geoagiu Băi (jud.Hunedoara), Lacu Sărat (jud.Braila), Moneasa (jud.Arad), Nicolina (jud.Iasi), Pucioasa (jud.Dambovita), Sărata Monteoru (jud.Buzau), Olanesti (jud.Valcea) si Băile 1 Mai-Oradea (jud.Bihor).

”În completare, după epuizarea acestora, se repartizează bilete la celelalte unități de tratament balnear, cu care CNPP a încheiat contracte. În anul 2023 au putut fi acordate bilete de tratament la aceste unități începând cu seria 6.

La începutul anului 2023 au fost alocate instituției noastre 1332 bilete tratament repartizate pe 18 serii, comparativ cu anul 2021 când au fost valorificate un număr de 1221 de bilete de tratament balnear, repartizate pe 18 serii.

În prezent se afla în vânzare seria 8, cumulat de la începutul anului 2023 fiind acordate 364 de bilete de tratament balnear din care aproximativ 15% au fost gratuite. Biletele de tratament au fost alocate în principal la Lacu Sărat, Covasna, Căciulata, Herculane, Vatra Dornei, Olănești, Călimănești”

a transmis directorul Casei de Pensii Brăila, Adrian Rîndunică.

Prețul integral pentru un bilet de tratament balnear în anul 2023 variază între 2114 lei și 2652 lei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry