Peste jumătate de milion de lei au „strâns” inspectorii ITM, din amenzi, în luna octombrie!

I.T.M. Brăila a desfășurat în luna octombrie 2023 acțiuni de control la un număr de 207 angajatori, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 531.300 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Menționăm că la un numar de 7 angajatori au fost depistate 20 persoane care desfășurau muncă nedeclarată fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 390.000 de lei. Cele 20 persoane identificate nu aveau contract individual de muncă încheiat în formă scrisă sau prestau activități cu depașirea duratei timpului stabilit în cadrul contractului individual de muncă part-time.

Deficiențe frecvent constatate:

  • primirea la muncă a unei persoane fără a avea forme legale de încadrare;
  • persoane depistate prestând activitate cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul CIM part-time;
  • nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară;
  • nerespectarea prevederilor HG 905/2017;
  • neevidentierea timpului de muncă efectuat de salariați;
  • neutilizarea echipamentului individual de protecție din dotare corespunzător activității desfășurate;
  • semnalizarea riscurilor de accidentare necorespunzătoare;
  • neaducerea la cunoștință a masurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție;
  • neefectuarea examenului medical periodic.

Pentru deficiențele constatate au fost dispuse măsuri de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.

ITM Brăila, în controalele efectuate a urmărit în permanență conştientizarea angajatorilor şi a lucrătorilor asupra importanţei şi necesităţii respectării legislaţiei în domeniile de competență.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry