HERCULES: Cursuri gratuite de inițiere în sport, la Brăila!

La inițiativa Ministerului Sportului, se pregătește o nouă serie de inițiere sportivă gratuită, în cadrul Programului HERCULES. Aceasta va avea loc în timpul Vacanței de Toamnă (24-29 octombrie 2022) și se adresează copiilor din învățământul primar și gimnazial, în funcție de ramurile sportive angrenate.

De această dată, spre deosebire de seriile din vară, ne-am oprit la: Fotbal, Oina, Judo, Șah și Bridge. Dacă programul va continua și în vacanțele următoare, vom atrage noi ramuri de sport.

Mulțumim pe această cale structurilor sportive (A.J. Oină, Clubul Sportiv Municipal Brăila, CS Orizont 64, CS Suporter Club Brăila, Asociația Bridge Club Brăila) care au colaborat la acest program:

Seria 24-29 octombrie 2022:

  • Fotbal-15.00 – 16.30 (luni-vineri, Baza D.J.S. Brăila din Parc Monument);
  • Judo-09.00 – 11.00 (marţi, joi, vineri, Clubul Sportiv Municipal);
  • Șah-13.30 – 15.30 (luni, miercuri, vineri, la Sediul Clubului C.S. Orizont 64);
  • Oina-15.00 – 16.30 (marţi, joi, vineri, Baza D.J.S. Brăila din Parc Monument);
  • Bridge11.30 – 13.30 (luni-vineri, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila).

Instructori, antrenori coordonatori:

  • Trofin Dragoș; Andrei Adrian – instructori fotbal;
  • Constantin Carmen – antrenor judo;
  • Balcan Ionel – antrenor şah;
  • Cornel Săndulescu – coordonator, vicepreşedinte F.R. Oină;
  • Daniel Gheorghe – coordonator, preşedinte F.R. Bridge;
  • Ovidiu Agache – instructor bridge.

Coordonatorii Direcției Județene de Sport Brăila:

  • Mircea Cărbunaru – consilier superior;
  • Corina Andronache – consilier superior.

Copiii participanți vor fi premiați cu diplome, tricouri și șepci inscripționate, dulciuri sau articole sportive.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry