ATENȚIE! Decizia CCR nu anulează automat amenzile date. Ele trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați!

Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului, care susține că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.

Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la articolul despre amenzile stabilite în starea de urgență –  “constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.”

Amenzile trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte CCR.

Cei care au fost deja amendați, dacă au făcut contestație, justiția le va admite și va anula toate amenzile, pe motiv că au fost date în baza unei legi neconstituționale” a subliniat fostul judecător CCR.

În perioada stării de urgență, s-au dat peste 300.000 de amenzi, valoarea lor ridicându-se la 120 de milioane de euro.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry