Bărbat de 36 de ani, lăsat să moară într-un șanț! Șoferul care l-a lovit era beat și a fugit de la locul accidentului!

Aseară, în jurul orei 21:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în șanțul de pe raza localității Roșiori s-ar afla o persoană inconștientă.

Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul persoanei, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Roșiori, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei.

Din cercetări a rezultat faptul că acesta ar fi fost victima unui accident rutier, în zonă fiind găsite mai multe cioburi și materiale plastice.

Polițiștii au procedat la identificarea și căutarea  vehiculului în cauză, iar în urma verificărilor efectuate, pe raza localității a fost identificat un vehicul ce prezenta avarii.

De asemenea a fost identificat și șoferul, fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, rezultând faptul că în acea seară ar fi condus vehiculul pe DJ 211, pe sensul de mers Tătaru – Roșiori și ar fi accidentat un pieton ce se deplasa pe partea carosabilă.

Ulterior, acesta a părăsit locul accidentului, parcându-și mașina în spatele locuinței.

Polițiștii l-au testat atât cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ, cât și cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,76 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry