Brăileanul Mihai Tudose, în conducerea PSD! Fostul premier a fost ales vicepreședinte pe probleme economice!

PSD și-a ales președintele în persoana lui Marcel Ciolacu, sâmbătă, într-un congres organizat online. Social democrații au ales între Marcel Ciolacu și Eugen Teodorovici.

Marcel Ciolacu a obținut 1310 voturi, în timp ce Eugen Teodorovici a adunat doar 91 de voturi. De asemenea, 49 de voturi au fost declarate nule.

Votul a fost secret, cu buletine, procesele verbale fiind transmise la centru. Centrele teritoriale au fost dotate cu aparatură audio-video pentru transmiterea live a congresului, iar toţi participanţii au avut acces pe ecrane la imaginile din celelalte centre.

Statutul PSD a fost modificat

Congresul extraordinar al PSD a adoptat, sâmbătă, modificările şi completările la statut. Potrivit anunţului făcut de senatorul Robert Cazanciuc, s-au înregistrat 1.376 de voturi “pentru”, 42 ”împotrivă” şi o abţinere.

Una dintre principalele modificări la statut prevede că noua denumire a Comitetului Executiv Naţional va fi Consiliul Politic Naţional.

Potrivit modificărilor: Consiliul Politic Naţional se constituie din membrii Biroului Permanent Naţional cu drept de vot, preşedinţii organizaţiilor judeţene şi de sector, preşedintele organizaţiei municipiului Bucureşti, preşedintele PSD Diaspora, preşedintele PSD Republica Moldova, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii de sector, preşedintele Institutului de Studii Social Democrate.

O altă modificare prevede că preşedintele Consiliului Naţional al PSD este ales de congres în componenţa echipei de conducere propuse în cadrul unei moţiuni.

Totodată, preşedintele Consiliului Naţional va prezida şedinţele Consiliului şi va coordona activitatea departamentelor, forumurilor, ligilor, asociaţiilor constituite în cadrul partidului la nivel naţional.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD va fi ales de congres, prevede una dintre modificările aduse statutului.

O altă modificare se referă la conferinţa organizaţiei judeţene/de sector, care are următoarele atribuţii: alege şi revocă preşedintele, alege şi revocă 1-2 prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţii organizaţiei judeţene.

Cine face parte din noua echipă de conducere a PSD?

La Congres, Marcel Ciolacu a candidat cu moțiunea „Reconstrucția PSD – O viziune politică de stânga pentru un partid european”. În echipa lui Marcel Ciolacu se regăsesc Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu sau Vasile Dâncu. De asemenea, în noua conducere a PSD vor fi 12 vicepreședinți printre care Mihai Tudose, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Dragoș Benea sau Titus Corlățean.

Viitoarea conducere a PSD susține că va promova persoane competente în funcțiile publice și că va renunța la „cumetrii”.

„PSD va trebui să promoveze competența la toate nivelurile din partid, pentru a-și recâștiga prestigiul partidului cel mai bine pregătit pentru a conduce țara și de a realiza schimbările așteptate de cetățeni (…) Fără cumetrii în funcții publice — Se va introduce regula ca partidul să nu susțină și să nu valideze sau să nu numească în funcții publice sau să nu angajeze fără concurs persoane care au o relație de rudenie de gradul 1 și 2 cu conducătorul instituției respective”, potrivit programului depus de Marcel Ciolacu și echipa sa.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry