Cazul pacientului Victoraș Grozavu nu a rămas fără ecou! Președintele Consiliului Județean le cere demisia tuturor celor implicați!

Victoraș Grozavu, un bărbat de 53 de ani, a murit luni, 16 octombrie, în apropierea Spitalului Județean din Brăila. Bărbatul, care era internat la Cardiologie, a plecat noaptea din unitatea medicală, fără ca nimeni să îl oprească. Nici personalul medical și nici cel care asigură paza spitalului nu știu cum a dispărut pacientul, desculț și în pijamale.

Președintele Consiliului Județean a fost categoric, în acest caz, și le-a cerut demisia tuturor celor care ar fi putut să salveze viața pacientului, de la infirmiere și până la conducerea spitalului.

”Am discutat deja cu managerul spitalului și am cerut să îi demită pe toți cei care ar fi putut să intervină pentru salvarea domnului Victoraș Grozavu, iar apoi să-și prezinte demisia. 

Cât timp voi fi președintele Consiliului Județean Brăila voi accepta doar servicii medicale de calitate direct proporționale cu investițiile pe care Consiliul le face în acest spital. Lucrurile bune care se întâmplă în spital, de la investiții și până la angajații care își practică meseria cu devotament, sunt umbrite de lipsa de empatie a altor angajați. Este de condamnat ceea ce s-a întâmplat iar toleranța față de cei responsabili este zero”,

a transmis președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.

Mai grav este faptul că, potrivit unor surse, pe numele bărbatului de 53 de ani, care, în dimineața zilei de 16 octombrie, în jurul orei 05:00, a plecat din salon, de la etajul VI, desculț și în pijamale, există o fișă de externare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry