Crima odioasă din Baldovinești! Victima a murit la spital! Ucigașul este reținut și va fi judecat!

  • Bărbatul a fost atacat, în timp ce dormea, de fiul concubinei

Victima, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Baldovinești, se pare că avea o relație amoroasă cu mama agresorului. Cei doi erau vecini și obișnuiau să petreacă timpul împreună.

Sâmbăta trecută, după ce s-a întors de la muncă, victima a mers alături, la concubină, pentru a servi masa. Acolo se pare că era și fiul acesteia, agresorul, în vârstă de 29 de ani. După masă cei doi ar fi consumat mai multe pahare cu bere, iar bărbatul a mers acasă la el pentru a se odihni.

Mama victimei spune că la câteva minute după ce fiul a intrat în casă a auzit un strigăt de ajutor. Când a pătruns în locuință, fiul ei zăcea într-o baltă de sânge fiind înjunghiat de două ori în umărul stâng și o dată în piept.

”Am auzit doar un țipăt, atunci când i-a înfipt cuțitul în piept! Când am intrat în casă băiatul era într-o baltă de sânge. Copiii mi-au zis că băiatul ei l-a înjunghiat”, ne-a declarat mama victimei.

Agresorul s-a speriat după ce l-a lovit și a treia oară pe bărbat și a fugit de acasă, fiind găsit de polițiști pe islazul din Praporgescu.

Între timp, victima a decedat la spital, iar agresorul va fi judecat pentru omor calificat.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry