Despre droguri: de la tentație, consum, dependență și urmări! Elevii brăileni au primit informații esențiale în cadrul evenimentului ”Drogul, calea spre infern”!

Liceenii din Brăila au participat astăzi la o conferință cu tema ”Drogul, calea spre infern”, în sala de spectacole a Casei Tineretului. Evenimentul a fost realizat de Inspectoratul Școlar Județean în parteneriat cu Baroul Brăila, Consiliul Județean, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila.

Printre invitați, s-au remarcat în discurs avocatul Daniel Emilian Prunău, fost decan al Baroului Brăila, Adrian Victor Vank, magistrat de carieră, autor al mai multor volume publicate în coautorat și judecătorul Cojocariu Marius.

Invitat special al conferinței a fost prof.univ.dr. Cătălin Tone, autorul lucrării ”Marijuana, zborul spre iad”.

Elevii au fost informați sistematic despre toate etapele prin care tinerii ajung să fie consumatori dependenți, dar și despre urmările legale ale consumului și traficului de droguri.


De la începutul lunii martie, a intrat în vigoare Legea nr. 45/2023 care modifică legislația privind drogurile și etnobotanicele. Astfel, au crescut pedepsele pentru trafic național și trafic internațional de droguri, iar traficantul de droguri de mare risc va primi întotdeauna pedeapsă cu închisoarea în penitenciar.

Pedepsele pentru cei care dețin droguri în vederea consumului propriu au rămas aceleași, în schimb au crescut pedepsele pentru traficanții de etnobotanice. Consumatorii nu vor fi pedepsiți.

Procurarea de etnobotanice pentru consum propriu nu este infracțiune.

Ca urmare a deciziei nr. 10/2018 a ICCJ-CDCP, s-a considerat că procurarea de etnobotanice de către consumatorul final doar pentru consumul propriu nu este prevăzută în legislație. Parlamentul a decis să reincrimineze această faptă în prima versiune a legii. Președintele României a cerut reexaminarea legii și eliminarea acestei incriminări. Ca urmare, Parlamentul a renunțat la decizia inițială.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry