Garda de Mediu, solicitată să intervină în comuna Gropeni, după ce subiectul gunoaielor a ajuns în Parlamentul României!

Locuitorii din comuna Gropeni au formulat sesizări către Garda de Mediu Brăila în speranța că vor scăpa de gunoaie. Una dintre aceste sesizări a fost trimisă și către redacția Jurnalului de Brăila.

Semnatarii sesizării dau vina pe primarul PNL Stan Malinche, pe care îl consideră vinovat de situația deșeurilor din comună.

”Primarul Malinche Stan, în complicitate cu o firmă a unei prietene și totodată consilieră locală de-a lui, cercetați acum și de ANI, au depozitat tone de gunoi comunal de orice fel la marginea comunei, astupând canale de irigații, unele chiar de lângă Dunăre, gunoi ce zace și la acest moment îngropat și astupat cu buldoexcavatorul, la sugestia primarului.  În urma măsurilor primite de la Garda de Mediu, nu s-a adunat și cărat decât gunoiul depozitat în alte părți, după cum s-a văzut și în presă.

În data de 15.04.2022, am mers pe câmp să văd un teren și mare mi-a fost uimirea, (având în vedere antecedentele primarului) să văd un alt canal adiacent unui drum de exploatare, paralel cu drumul “Silistraru” , nu foarte departe de locuințe, care străbate tarlalele începând cu 79 până în 82, canal acoperit pe alocuri în întregime cu gunoaie de tot felul, vechi de ani de zile dar și proaspăt, după cum reiese din video și fotografiile anexate. În concluzie, un focar de infecție în zona culturilor agricole.

Consider că este imposibil ca primarul să nu aibă cunoștință, acesta mergând la câmp zilnic, la sutele de hectare de teren pe care le deține atât în proprietate cât și în arendă. Mai mult de atât, este posibil ca acel gunoi să se fi depozitat acolo chiar la indicațiile lui, așa cum a procedat și cu cel de anul trecut”, se arată în sesizarea primită pe mailul redacției.

Situația deșeurilor din comuna Gropeni este veche, Garda de Mediu fiind sesizată aproape în fiecare an de această situație. Oamenii spun că inclusiv la ferma pe care o deține primarul Stan Malinche sunt munți de gunoaie.

”La ferma lui, se află MUNȚI DE GUNOI de grajd, depozitat direct pe pământ!!! Nici nu s-ar putea pune problema vreunei amenajări conforme sau autorizări în aceste condiții, ca să nu mai vorbim și de distanța legală față de locuințe. Având prieteni care locuiesc în acea zonă, s-au plâns că miroase îngrozitor și că au musculițe în curte însă nu îndrăznesc să facă o sesizare sau să-i spună edilului, din motive lesne de înțeles”, se mai arată în sesizarea trimisă și în acest an către Garda de Mediu.

Reamintim că deputatul Ciprian Ciubuc l-a mustrat public pe primarul comunei Gropeni spunând că sunt ”sute de metri de canale de irigare astupate de gunoi comunal cu acordul tacit al Primarului PNL Stan Malinche, iar Garda de Mediu din Brăila tace căci șeful e numit politic”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry