Înființarea unui ”serviciu de divertisment” ar duce la creșterea cheltuielilor primăriei! Edilul spune pas acestei idei!

Înființarea unui ”serviciu de divertisment” ar duce la creșterea cheltuielilor primăriei! Edilul spune pas acestei idei!

 

 

În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local s-a pus problema înființării unui nou serviciu care să se ocupe de tot ceea ce ține de divertisment în Brăila. Primarul a analizat propunerea venită din partea opoziției însă nu are de gând să o pună în practică.

”Pe vremuri Primăria Municipiului Brăila avea acest serviciu, care se ocupa de divertisment. În perioada domnului primar Constantin Cibu acest serviciu a fost desființat, iar apoi, în mandatul domnului Simionescu, piața din structura primăriei a devenit societate comercială, ca urmare a faptului că schema de personal a Primăriei Municipiului Brăila trebuie să fie direct proporțională cu numărul locuitorilor din Municipiul Brăila. În concluzie, în momentul de față, nu am avea suficiente posturi vacante la Primăria Municipiului Brăila, care să permită înființarea unui nou serviciu(…) Știm cu toții că societățile comerciale nu au performat în județul Brăila. Avem exemplul de la Consiliul Județean și nu aș vrea să-l repetăm la primărie”, a declarat Marian Dragomir.

Edilul consideră că un astfel de serviciu ar merge în pierdere constant, motiv pentru care nu este dispus să aloce fonduri din bugetul local pentru crearea unor locuri de muncă.

”Înființarea acestui serviciu ar duce la creșterea cheltuielilor municipiului Brăila. Ar trebui să avem alte posturi, alți angajați, iar eu nu văd o prioritate din creșterea numărului personalului”, a adăugat edilul.

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry