Orban a dat cărțile pe față la Brăila: ”Ciucă și liberalismul – vaca și chiloții! Ieri se luptau alături de mine cu PSD-ul și astăzi sunt la apelul bocancilor!”

Evenimentul de lansare al Partidului Forța Dreptei, la Brăila, l-a avut ca invitat pe președintele Ludovic Orban. Festivitatea s-a terminat cu o conferință de presă în care președintele a răspuns întrebărilor legate atât de Partidul Național Liberal cât și de viitoare posibile alianțe politice.

Orban consideră că PNL nu mai poate fi salvat de sub conducerea lui Nicolae Ciucă, pe care îl consideră din punct de vedere politic mai apropiat de PSD decât de liberalism.

”Ciucă n-are nicio treabă. Ciucă și liberalismul – vaca și chiloții, vă spun de acum. Nu are nicio legătură cu subiectul. Nu poți să pui președinte al Partidului Național Liberal un om care a trăit toată viața în logica „să trăiți!” a executat ordinele superiorului și a dat ordine celor inferiori în ierarhie. Nicio legătură cu subiectul. V-am spus: îl schimbă pe dracu cu ta-su. Eu nu mai înțeleg de ce ții Congres domne. Dai decret prezidențial, Iohannis dă decret prezidențial, se pune președintele PNL. Cam tot aia e. Cu mine a trebui să lupte în schimb”,

a declarat președintele Partidului Forța Dreptei – Ludovic Orban.

ORBAN: ”Cât de prost să fii, să schimbi un președinte care te-a luat de jos și te-a dus pe val”

Liderul Partidului Forța Dreptei spune că sondajele reale, nu cele prezentate public, ar arăta cât de prost stă Partidul Național Liberal, atât în intenția de vot cât și la cota de încredere.

”Să ne aducem aminte că eu am luat PNL de nicăieri, într-o groapă de potențial, un partid decredibilizat, cu 16-17% intenție de vot, remanentă datorată mai mult aleșilor locali, și l-am dus la victorie, l-am dus la guvernare. Acum eu vă spun: cât de prost să fii, să schimbi un președinte care te-a luat de jos și te-a dus pe val(…)

PNL astăzi nu mai are nici 16% cotă de încredere, nu mă refer la intenție de vot. Niciodată intenția de vot nu depășește cota de încredere. S-a topit ca identitate”,

a mai spus Ludovic Orban.

Președintele Partidului Forța Dreptei spune că Florin Cîțu ar fi arătat o minimă opoziție față de PSD, pe când Nicolae Ciucă ar fi devotat mai mult social-democraților decât propriului partid.

ORBAN: ”PSD nu este un partid ușor de bătut! Cu cine să te asociezi? Cu unii care ieri se luptau alături de mine cu PSD-ul și astăzi sunt la apelul bocancilor

Întrebați dacă Forța Dreptei are în vedere asocierea cu alte formațiuni de dreapta în lupta cu PSD, Ludovic Orban a declarat că singurii parteneri de încredere sunt cetățenii.

”Siugur că PSD este un partid greu de bătut. Un partid osificat. Un partid prezent peste tot, în toate instituțiile publice: de la Curtea Constituțională până la Curtea de Conturi. Un partid prezent în toată administrația. E un partid care inclusiv și-a dezvoltat o pletoră de așa-ziși oameni de afaceri care au trăit din contracte preferențiale obținute de la buget. Deci au și bani grămadă.

PSD nu este un partid ușor de bătut! Problema este cu cine să te asociezi? Cu unii care ieri se luptau alături de mine cu PSD-ul și astăzi sunt la apelul bocancilor, se fac slugi și zic ”să trăiți” către PSD? Ăia sunt posibili parteneri? Nu! Singurii parteneri de încredere sunt cetățenii care nu acceptă modul în care se face politică de către stânga post comunistă”,

a declarat președintele Ludovic Orban.

La Brăila, Partidul Forța Dreptei este condus de Antoneta Ioniță, iar Vasile Datcu este președinte onorific.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry