Percheziții în municipiul Brăila, într-o cauză privind traficul de persoane, traficul de minori și proxenetism! Victimele erau recrutate prin metoda ”lover boy”!

La data de 29.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați , efectuează 14 percheziții domiciliare în municipiul Brăila, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

S-a reținut că, începând cu anul 2014, în municipiul Brăila și ulterior în afara României, a acționat un grup infracțional organizat, format din aproximativ 10 membri, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

Din cercetările efectuate a rezultat că membrii grupului au recrutat persoane vătămate majore, dar și minore, în vederea exploatării sexuale, atât în România, cât și în străinătate (Belgia, Italia și Spania).

În Belgia, doi dintre membri (frați), care s-au impus ca lideri locali, au obținut controlul asupra persoanelor vătămate care practicau prostituția în diferite locații și le-au constrâns la plata unor taxe de protecție, precum și a unor sume percepute lunar  (500 euro)  pentru a-și păstra” locul în club”.

De asemenea, persoanele vătămate recrutate de membrii grupului, au fost plasate pe piața prostituției, doar cu acordul prealabil și prin intermediul liderilor grupului.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate a rezultat că cei doi lideri, pe lângă activitatea de coordonare a grupului infracțional organizat, au exploatat direct mai multe persoane vătămate, recrutate prin metoda ”lover boy”.

Veniturile obținute din exploatarea sexuală au fost în cea mai mare parte însușite de către membrii grupului, iar în  vederea disimulării sursei banilor, aceștia apelau la intermediari care ridicau sumele primite din străinătate sau se deplasau personal, pentru a ridica banii câștigați din exploatarea sexuală.

Liderii grupului infracțional și membrii acestuia au investit sumele de bani în capitalul unor societăți comerciale, dar și în achiziționarea de mașini de lux și imobile în țară și străinătate.

Peste 40 de persoane vor fi conduse la audieri.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră,  luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale din I.P.J.  Brăila și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Brăila și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry