Sorin Grindeanu: ”Am aprobat astăzi în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru dezvoltarea infrastructurii Portului Brăila”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru dezvoltarea infrastructurii Portului Brăila, danele 26 şi 27, o investiţie în valoare de 126,824 milioane de lei.

”Am aprobat astăzi în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru dezvoltarea infrastructurii Portului Brăila (danele 26 și 27)!

Pentru derularea acestui proiect a fost realizat un studiu de fezabilitate din care a rezultat că sunt necesare următoarele lucrări:

– construcția unor cheuri verticale tip estacadă, cu o lungime totală de 350 metri liniari pentru danele 26 și 27

– reabilitarea drumului de utilitate publică 4, care asigură accesul la aceste dane

– dezvoltarea și modernizarea rețelelor de curent electric, iluminatului pe dane și pe drumurile de utilitate publică, alimentarea cu apă potabilă a navelor și a consumatorilor portuari, rețelelor de canalizare pluvială”, spune Grindeanu.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii spune că valoarea investiției este 126,824 milioane lei (cu TVA) iar fondurile sunt alocate prin POIM 2014-2020 și din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime – S.A. Galați.

Durata de execuție a proiectului este de 19 luni.

”În prezent sunt în derulare lucrări de modernizare a danelor 31–38, situate în incinta bazinului portuar (docuri), în valoare de 127,13 milioane lei.

Portul Brăila este unul dintre cele mai mari porturi românești de pe sectorul Dunării cu caracter maritim și este inclus în rețeaua TEN-T globală, însă o mare parte din construcțiile existente sunt mai vechi de 80 de ani.

Acest port are 44 dane (5.069 metri liniari de cheuri de Acostare), din care 27 de dane (în lungime de 3.654 metri liniari) sunt în administrarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime – S.A. Galați (APDM)”, a mai declarat ministrul Transpoturilor.

Prin Master planul General de Transport al României s-a stabilit că trebuie luate o serie de măsuri pentru funcționarea optimă a portului Brăila:

 – modernizarea danelor

 – descongestionarea drumurilor și liniilor de cale ferată din port

– reabilitarea drumului de acces din nordul portului

– îmbunătățirea semnalizării

 – creșterea gradului de interoperabilitate cu celelalte moduri de transport.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry