VIDEO: Grav accident rutier pe B-dul Dorobanților! Șoferul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens! Victima se află la spital!

Astăzi, în jurul orei 13:25, polițistii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Dorobanților din municipiu, ar fi avut loc un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada G-ral Eremia Grigorescu, la intersecția cu strada Cloșca, ar fi frânat brusc, ar fi pierdut controlul direcției volanului și a pătruns pe contrasens unde a lovit frontal un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Brăila.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului în vârstă de 47 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Șoferul în vârstă de 52 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate și mostre biologice la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry