VIDEO – Personalul UPU a intrat în colimatorul șefului CJ!

Personalul UPU a intrat în colimatorul șefului CJ!

 

 

Președintele Consiliului Județean Brăila a primit câteva plângeri, de la brăileni, cu privire la modul în care sunt tratați pacienții, în cadrul Unității de Primiri Urgențe din Brăila. Chiriac a atras atenția asupra faptului că vor exista demiteri dacă se constată că acest comportament va persista la UPU.

Este vorba despre atitudinea și respectul pe care îl poartă anumiți angajați de la UPU față de pacienți. Sunt anumite personaje acolo, dar din păcate nu am date concrete, care vorbesc foarte urât cu pacienții. Haideți să fim sinceri, nu ne ducem la spital din plăcere, mergem că avem o problemă. Empatia cu pacientul a dispărut. A devenit o slujbă criminală, în care consideră ca acel om(n.r. pacientul) îi este lui dator să se întâmple lucrurile astea”, a atras atenția Iulian Chiriac.

 

 

Președintele Consiliului Județean Brăila a declarat că susține inițiativa liberalilor de a forma un grup de consilieri care să mergă în spital și să constate neregulile pe care le întâlnesc.

A fost o inițiativă, în ultima ședință de consiliu, prin care consilierii să mergă prin spital(…) Dacă anumite personaje din conducerea spitalului nu doresc lucrul ăsta o să o facem noi, le aducem la cunoștință, iar dacă nu se rezolvă într-un timp rezonabil atunci vom lua și măsuri”, a adăugat președintele Consiliului Județean.

Iulian Chiriac a mărturisit că și-ar dori ca medicii și asistentele să urmeze cursuri de comunicare, însă nu există resurse financiare în acest sens.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry