Zilele Brăilei – în siguranță! Prefectura, Poliția, Jandarmeria și ISU au stabilit un plan de măsuri care vor fi implementate în perioada minivacanței!

La sediul Instituției Prefectului – Județul Brăila a avut loc o sesiune de declarații de presă susținută de către purtătorii de cuvânt ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila precum și ai Inspectoratului de Politie Județean Brăila, ocazie cu care au fost prezentate măsurile pe parte de ordine publică stabilite pentru perioada weekendului prelungit 11 – 15 august.

De altfel, prefectul Județului Brăila, Iulian TIMOFEI, împreună cu subprefectul Loredana Virginia BADIU, au participat, astăzi, 9 august, la o ședință cu reprezentanții celor 4 instituții locale cu responsabilități pe parte de ordine publică – IPJ Brăila și IJJ Brăila, ISU Dunărea Brăila și Poliția Locală – tema fiind stabilirea planurilor de măsuri care vor fi implementate, în municipiu, dar și în județ, în perioada minivacanței.

”Am recomandat ca efectivele care vor asigura ordinea publică să fie prezente în stradă, în număr mare, să fie vizibile, astfel încât brăilenii din municipiu și din județ să se simtă în siguranță pe perioada manifestărilor publice anunțate în perioada weekendului care urmează. Siguranța cetățenilor rămâne, în continuare, o prioritate a Instituției Prefectului și a întregului sistem de ordine publică din județul nostru. Urez brăilenilor momente plăcute alături de cei dragi în această perioadă. Vacanță plăcută și în siguranță, tuturor!”, a declarat Iulian TIMOFEI.

Weekend aglomerat pentru Jandarmii brăileni

Alături de polițiști, pompieri și polițiști locali, jandarmii brăileni vor fi prezenți atât în municipiul Brăila, cât și în alte 4 localități din județ, cu ocazia desfășurării mai multor activități cultural-artistice.

Cele mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice vor fi executate pe raza municipiului, în perioada 11 – 15 august, în mai multe locații, cu ocazia sărbătoririi Zilelor Municipiului Brăila și a Festivalului Internațional de Folclor „Lină Chiralină”. Astfel, de joi, 11 august, și până sâmbătă, 13 august, inclusiv, în fiecare seară de spectacol folcloric, jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică în zona scenei de pe Esplanada Dunării.

Tot în cursul zilei de joi, la Sala Polivalentă vor avea loc prezentarea noului lot al echipei de handbal HC Dunărea Brăila și meciul dintre echipa menționată și CS Rapid București, ocazie cu care efective din cadrul Jandarmeriei Brăila vor fi prezente în proximitatea Sălii Polivalente, pentru siguranța spectatorilor.

Vineri, 12 august, jandarmii brăileni vor însoți participanții la Parada Portului Popular, pe traseul Sala Polivalentă – Barieră – Calea Călărașilor – Esplanada Dunării, iar un alt echipaj va fi prezent în zona Parcului Calea Galați, acolo unde va avea loc un spectacol de jazz.

Duminică, 14 august, echipajele de jandarmerie vor fi prezente în Grădina Publică, în Parcul Monument și pe Esplanada Dunării, unde sunt programate a se desfășura activități cultural-artistice dedicate Zilelor Municipiului.

Misiunile de asigurare a ordinii publice vor continua luni, 15 august, când, în prima parte a zilei vor avea loc tradiționalele activități dedicate Zilei Marinei, iar în a doua parte a zilei, atenția jandarmilor se îndreaptă către scena de pe Faleză, unde se vor desfășura concertele de muzică ușoară și focul de artificii. Totodată, retragerea cu torțe a Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila și Flotilei Fluviale va fi supravegheată de colegii noștri, pe traseul Calea Călărașilor (Colegiul Național „Gh. M. Murgoci”) – Bariera Călărașilor – Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului.

Jandarmii brăileni vor fi prezenți și în județ, acolo unde vor fi sărbătorite zilele mai multor localități. În acest sens, alături de polițiști și pompieri, vor fi dispozitive de asigurare a ordinii publice în comunele Mărașu, Ulmu, Șuțești și Dudești.

Vineri, 12 august, echipajele se vor afla în zona centrului civic al comunei Mărașu, unde pe tot parcursul zilei sunt programate a se desfășura manifestări cultural-artistice.

Sâmbătă, 13 august, jandarmii vor fi prezenți în localitatea Ulmu, unde vor avea loc, de asemenea, activități artistice dedicate Zilei Comunei, pe stadion.

Luni, 15 august, siguranța participanților la programul artistic dedicat Zilei Comunei Ulmu va fi în atenția Jandarmeriei Brăila. În aceeași zi, în comuna Dudești se va desfășura tradiționalul bâlci, iar seara se va încheia cu un bal, evenimente la care jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică.

Le recomandăm tuturor cetățenilor care vor lua parte la activitățile cultural-artistice din municipiu și județ, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică și să se delimiteze de orice formă de violență fizică sau verbală care ar putea conduce la manifestări violente. De asemenea, să acorde o atenție sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje). Copiii trebuie supravegheați permanent, deoarece există riscul rătăcirii.

Ca în fiecare an, polițiștii brăileni vor fi la datorie pentru ca Zilele Municipiului Brăila, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și implicit Ziua Marinei să fie celebrate în siguranță!

Astfel, în perioada 10-15.08.2022, peste 320 de polițiști vor acționa pe raza municipiului Brăila, dintre care 201 sunt din structurile de ordine publică, 58 sunt poliţişti rutieri, 32 de la investigații criminale, 24 de polițiști de proximitate și 11 de la alte structuri.

Întregul efectiv va asigura o prezență vizibilă, în toate zonele de desfășurare a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilelor Municipiului Brăila pentru prevenirea oricăror incidente antisociale dar și pentru a interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a poliției.

De asemenea, polițiștii vor acționa în sistem integrat și în județ pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, unde începând cu data de 12 august a.c. vor avea loc zilele comunei Mărașu, apoi pe 13 august vor avea loc zilele comunei Ulmu, iar în data de 15 august vor fi sărbătorite zilele comunei Șuțești și Dudești.

În acest sens, vor fi asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice în locuri aglomerate și în proximitatea adunărilor publice, scopul nostru fiind prevenirea faptelor antisociale.

Totodată, polițiștii rutieri vor acționa permanent pentru fluidizarea traficului rutier dar și în scopul depistării și tragerii la răspundere penală a conducătorilor auto care se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

De menționat faptul că în această perioadă, pe raza municipiului Brăila, vor fi instituite mai multe restricții de trafic, respectiv:

– la data de 12 august, începând cu ora 18:30, se va desfășura ”Parada Portului Popular„ cu plecare de la Sala Polivalentă, fiind restricționat traficul pe traseul strada Pietății- Calea Călărașilor, până în zona Primăriei Municipiului Brăila.

– la data de 15 august, începând cu ora 20:30 va avea loc ”Retragerea cu torțe”  sens în care vor fi instituite restricții de circulație din zona Primăriei Municipiului Brăila – Calea Călărașilor până la intersecția cu Aleea Cocorilor.

De asemenea, în seara de 14 și 15 august, în funcție de valorile de trafic înregistrate, traficul pe Calea Călărașilor ar putea fi blocat în totalitate.

În scop preventiv, vor fi prezenți și polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranța Școlară din cadrul I.P.J. Brăila, care împreună cu reprezentații Agenției Naționale Antidrog vor desfășura activități de informare și conștientizare a tinerilor cu privire la efectele și consecințele consumului de droguri.

De asemenea, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pe toată perioada desfășurării manifestărilor pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.

Toate aceste măsuri vor fi luate pentru ca evenimentele din aceste zile să se desfășoare cu respectarea ordinii și siguranței publice!

Polițiștii brăileni vor fi astfel prezenți, zi și noapte, ca toți participanții să se bucure de atmosfera de sărbătoare în siguranță!

Recomandările pompierilor brăileni

Pe timpul desfășurării evenimentelor cultural-artistice dedicate Zilelor Municipiului Brăila și Zilei Marinei Române organizate de Primăria Municipiului Brăila în colaborare cu Instituția Prefectului-județ Brăila, Consiliul Județean Brăila și Flotila Fluvială, în perioada 11 – 15.08.2022, echipaje din cadrul inspectoratului vor asigura respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor și realizarea intervenției în cazul producerii unor situații de urgență.

Zilnic, în aceste zone, vor fi prezente echipaje de prim ajutor medical, iar în data de 15 august, la manifestări vor fi prezente și echipa de scafandrii, un echipaj de intervenție cu o autospecială de stingere.

În caz de nevoie, forţele şi mijloacele aflate în dispozitiv pot fi suplimentate cu efective și tehnică de intervenție aflate în subunitățile inspectoratului.

Având în vedere că, la aceste manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot surveni, astfel:

– nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;

– nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate;

– nu lăsați copiii nesupravegheați;

– nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranții exteriori.

– în cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți incinta în care vă aflați, într-un mod organizat. Respectați întotdeauna recomandările forțelor de ordine, sau a organizatorilor evenimentului, pentru a rămâne în siguranță.

Caravana SMURD „Fii pregătit”, la Brăila

În perioada 14 – 15 august, Centrul Mobil de Instruire a Populației pentru Răspuns în Situații de Urgență și caravana SMURD ”Fii Pregătit!” va ajunge în municipiul Brăila.

Centrul Mobil de Instruire a Populației pentru Răspuns în Situații de Urgență va fi amplasat în zona adăpostului pescăresc de pe faleza Dunării, iar caravana SMURD în fața Sălii Polivalente ”Danubius” în Parcul Monument. Acestea vor putea fi vizitate duminică în intervalul orar10.00 – 22.00 și luni între 10.00 – 19.00.

Prin obiectivul său de formare a populaţiei, Centrul Mobil este dotat cu echipamente care simulează diverse situaţii de urgenţă, incendii, situaţii meteo extreme sau chiar cutremure. În ceea ce priveşte incendiile, pot fi simulate “flăcări digitale” în producerea unor incendii la aragaz, coşul de gunoi şi aparate electronice şi electrocasnice în bucătărie şi dormitor. Cu această ocazie, cetăţenii vor putea identifica mai uşor posibilii factori de risc şi vor avea oportunitatea să înveţe modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

În cadrul Caravanei SMURD „Fii pregătit” se vor organiza cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență, poți învăța cum se acordă primul ajutor în caz de stop cardio-respirator la adulți, copii sau nou-născuți, cum se recunoaște și se intervine în cazul obstrucției căilor aeriene superioare și alte tehnici și manevre de prim ajutor în diverse situații de urgență.

Personalul ISU Brăila este pregătit să acorde timp și să răspundă la toate întrebările legate de situațiile de urgență.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry