În cursul zilei de 2 noiembrie, poliţiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au acționat pe raza județului, pentru combaterea faptelor antisociale, săvârșite cu violență dar și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Astfel, polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 9.445 lei, dintre care 17 pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, 15 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și 8 sancțiuni aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Totodată, polițiștii au informat 132 de persoane cu privire la noile reglementări legislative, în contextul pandemiei de Covid-19, au controlat 34 de vehicule și au verificat și 29 societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe și târguri.
Principalul obiectiv al acestor acțiuni îl reprezintă siguranța cetățenilor, astfel că, în continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea infracțonalității stradale, precum și pentru verificarea respectării măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid- 19.